Venus Capital Investment, divizia de real estate a grupului AmCorp, a primit săptămâna aceasta Premiul pentru excelență în investiții imobiliare, în cadrul Galei Club Antreprenor. Condusă de Maria Iancu, în calitate de General Manager, divizia creată chiar anul acesta s-a concentrat, printre altele, pe consolidarea portofoliului de terenuri al grupului.
„Pentru AmCorp în general și Venus Capital Investment în particular, 2024 a fost un an foarte plin, iar recunoașterea acordată de Club Antreprenor, ca exponent al mediului de business din România, vine să încununeze eforturile noastre. Pe lângă transferul tuturor afacerilor imobiliare sub umbrela noii divizii, anul acesta ne-am ocupat de achiziția mai multor terenuri, anume proprietăți cu o suprafață totală de 200 de hectare. Amplasate în zona metropolitană a Bucureștiului, spre nord, acestea au o valoare cumulată de 12 milioane de euro și vor servi, în principiu, viitoarelor noastre dezvoltări, dar și unor eventuale colaborări de tip joint-venture.”
Maria Iancu, General Manager Venus Capital Investment
Începând cu anul 2024, Venus Capital Investment se ocupă de tot ceea ce presupune dezvoltarea, respectiv administrarea proiectelor de real estate proprii ale grupului AmCorp. Sub gestiunea noii divizii se află și sectorul de land banking, dar și serviciile de project management oferite partenerilor interesați de dezvoltarea unor proiecte în domeniul imobiliar.
„Credem că, în momentul de față, portofoliul nostru de terenuri reprezintă o bază mai mult decât solidă pentru dezvoltările pe care le avem în plan, în diferitele subpiețe în care suntem activi. Mă refer aici atât la ansambluri rezidențiale (sau ansambluri mixte, dar cu o importantă componentă rezidențială), cât și la proiecte din sectorul de retail sau cel logistic-industrial. În 2025 intenționăm să ne concentrăm atenția pe dezvoltarea propriu-zisă a proiectelor pe care le avem în planificare, dar și pe atragerea de noi parteneriate, prin care să valorificăm terenurile din portofoliu.”
Maria Iancu, General Manager Venus Capital Investment
În 2025, dar și în anii ce urmează, conducerea Venus Capital Investment este deschisă și spre atragerea de investitori parteneri. Atât români, cât și străini, aceștia se pot implica, în diferite formule, în dezvoltarea proiectelor imobiliare de anvergură ale grupului.
Despre AmCorp și Venus Capital Investment
AmCorp (Asset Management Corporation) este un grup cu o prezență de peste 18 ani în România, timp în care a derulat investiții de amploare și a gestionat multiple proiecte, în diferite sectoare, inclusiv conexe, ale pieței imobiliare. Venus Capital Investment reprezintă divizia imobiliară a grupului, care se ocupă de gestionarea propriilor dezvoltări (rezidențiale, logistice, de retail), dar oferă și servicii specializate de consultanță, planificare și management (în construcții, dar și al proprietăților) partenerilor care vor să activeze în domeniul real estate-ului.