Meniu Anunt
09-04-2015

Un nou proiect rezidenţial în zona Academiei Militare

share:

Un nou proiect rezidenţial în zona Academiei Militare
MetroCity Academiei, aşa se va numi noul proiect rezidenţial care se va construi în zona Academiei Militare din Bucureşti, iar în dezvoltarea sa se va investi o sumă de 10 milioane de euro.

MetroCity Academiei, aşa se va numi noul proiect rezidenţial care se va construi în zona Academiei Militare din Bucureşti, iar în dezvoltarea sa se va investi o sumă de 10 milioane de euro.

Primul bloc din cadrul proiectului va avea 12 etaje cu 230 de apartamente, iar construcţia lui va fi finalizata la finalul acestui an. Restul unităţilor locative, amplasate într-un bloc cu două tronsoane, vor fi construite până la finalul anului viitor.

Ansamblul rezidenţial, dezvoltat pe un teren de aproximativ 7.000 de metri pătraţi, este amplasat la 300 de metri de noua staţie de metrou Academia Militară, pe strada Ion Gârbea, cu vedere spre Academia Militară şi în apropierea Parcului Romniceanu. Locurile de parcare disponibile vor fi situate în subteranul clădirilor de apartamente, iar la parterul acestora din urmă vor fi amenajate spaţii comerciale.

Dezvoltarea conceptului MetroCity Academiei a durat aproximativ doi ani, iar principala caracteristică a sa este reprezentată de faptul că spaţiile comune ocupă doar 10% din suprafaţa toatala, faţă de 15% sau chiar mai mult, aşa cum este comun tuturor celorlalte ansambluri rezidenţiale noi. Fără să se facă rabat de la condiţiile locative specifice unui proiect rezidenţial destinat clasei medii, proiectul a fost eficientizat din punct de vedere al construcţiei, rezultând o reducere de aproximativ 30% a costurilor anuale de întreţinere pentru un locatar.

Cât despre preţurile locuinţelor din MetroCity Academiei, acestea pornesc de la 56.700 de euro + TVA pentru un studio cu o suprafaţă construită de 66 metri pătraţi, de la 62.000 de euro + TVA pentru un apartament cu două camere cu o suprafaţă construită de 67 metri pătraţi şi de la 87.000 de euro + TVA pentru un apartament cu trei camere, având o suprafaţă construită de 97 metri pătraţi.

MetroCity Academiei va participa şi la Târgul Imobiliar Naţional, care va avea loc între 16 şi 19 aprilie în Piaţa Constituţiei, iar preţurile apartamentelor din cadrul proiectului vor fi cu până la 4% mai mici.

 Află mai multe detalii legate de acest nou proiect rezidențial: http://bit.ly/1a8wWiz.

 

Sursa: wall-street.ro