Meniu Anunt
27-05-2014

Un complex rezidential din Brasov, aflat in insolventa, a fost vandut cu 50 mil. euro

share:

Un complex rezidential din Brasov, aflat in insolventa, a fost vandut cu 50 mil. euro
Ansamblul rezidential de lux Silver Mountain, din Poiana Brasov, aflat in insolventa inca de anul trecut, a fost vandut la un pret de aproape 50 milioane de euro.

Ansamblul rezidential de lux Silver Mountain, din Poiana Brasov, aflat in insolventa inca de anul trecut, a fost vandut la un pret de aproape 50 milioane de euro.

Insolventa proiectului a fost deschisa pe 19 august 2013 de catre Tribunalul Bucuresti, pentru ca, la data de 28 ianuarie 2014, sa dispuna intrarea in faliment a societatii. BCR detine o creanta in suma de 86 milionae euro, reprezentand 98% din masa credala.

Licitatia publica a fost organizata pe 23 mai de Euro Insol, lichidatorul judiciar al INR Management Real Estate, si, in cadrul acesteia, Banca Comerciala Romana (BCR) a adjudecat, cu suma de 49.727.417 euro, proiectul imobiliar „Silver Mountain”.

Cartierul rezidential cuprinde 171 apartamente, 176 locuri de parcare, 2 spatii comerciale, o cladire multifunctionala (Restaurant, Club, Spa & Fitness), drumuri de acces, spatii verzi si teren excedentar in suprafata de 206.500 mp.

Initial, proiectul a demarat in 2008 ca fiind cel mai mare proiect imobiliar din Romania, estimat la peste 300 de milioane de euro. INR Management Real Estate intentiona sa construiasca o mini-statiune turistica, aceasta urmand sa cuprinda apartamente si vile, un hotel cu 184 de camere afiliat lantului Raddison SAS, doua sali de cinematograf, un heliport, un club de tenis si un teren de golf cu 18 gauri amenajat pe un teren de 440.000 de metri patrati.

Proiectul nu a mai putut fi finalizat, insa, din cauza crizei, astfel ca, la  momentul deschiderii procedurii de insolventa, societatea inregistra datorii de aproximativ 380 milioane lei.

Sursa: dailybusiness.ro