Meniu Anunt
19-03-2015

Un bloc de locuinţe ar putea apărea lângă sediul PDL

share:

Un bloc de locuinţe ar putea apărea lângă sediul PDL
În locul fostelor sere din curtea vilei Filipescu-Brâncoveanu (sediul PDL), clădire considerată monument istoric, s-ar putea construi un bloc cu 5 etaje.

În locul fostelor sere din curtea vilei Filipescu-Brâncoveanu (sediul PDL), clădire considerată monument istoric, s-ar putea construi un bloc cu 5 etaje.  RA-APPS a vândut această bucată din spaţiul verde în noiembrie 2014 contra sumei de 4.433.800 euro fără TVA. Dezvoltatorul imobiliar care a cumpărat terenul vrea să construiască un bloc de locuinţe cu subsol, demisol şi 5 etaje. 

În planul urbanistic al zonei, terenul pe care se află vila Filipescu-Brâncoveanu şi parcul aferent, figurează ca spaţiu verde, cu grad mare de protecţie, conservarea lui fiind obligatorie. În plus, prin lege se specifică faptul că este interzisă schimbarea destinaţiei, reducerea suprafeţelor sau strămutarea spaţiilor verzi (legea nr. 24/2007).

Potrivit Planului Urbanistic Zonal al Zonei Protejate Parcelarea Filipescu, se menţin neschimbate dimensiunile şi formele actuale ale parcelelor din zona protejată, iar înălţimea maxim admisă pentru clădirile noi este de 16 metri. În plus, în planul urbanistic al zonei protejate se mai arată că ,,gradul de protecţie al zonei este maxim: se protejează valorile arhitectural - urbanistice, istorice şi de mediu natural în ansamblul lor. Sunt permise intervenţii care conservă şi potenţează valorile existente."

Vila Filipescu-Brâncoveanu a fost construită între 1908-1915 de fiul lui Ion Filipescu-Vulpache, Alexandru, după planurile arhitectului Roger Bolomey. Această reşedinţă, alături de alte bunuri imobiliare, a fost moştenită de Constantin Basarab Brâncoveanu, unul dintre marii proprietari funciari de atunci, văr primar cu Alexandru Filipescu. În anii '30, Constantin Basarab Brâncoveanu a girat cu această proprietate mai multe împrumuturi bancare, pe care însă nu le-a putut plăti la timp, ca urmare Primăria Capitalei a intrat în posesia vilei şi a parcului. PDL foloseşte azi vila cu chirie, ea aparţinând RA-APPS. PDL şi-a exprimat intenţia de a cumpăra vila în 2013. 

 

Sursa: hotnews.ro