Depoul Victoria a fost in ultima vreme in centrul atentiei opiniei publice. Avand in vedere suprafata imensa a acestuia, amplasarea in una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei, terenul de sub platforma valoreaza peste 70 de milioane de euro. Este firesc, prin urmare, ca soarta acestuia sa fie atent urmarita atat de autoritati cat si de reprezentantii societatii civile.
De foarte mult timp, Primaria Capitalei incearca sa schimbe destinatia terenului, in vederea unor dezvoltari rezidentiale si comerciale. Primarul Gabriela irea a propus ca terenul ce tine de Depoul Victoria sa treaca in administrarea Societatii de Transport Bucuresti (STB), fara a se sti foarte clar care ii va fi destinatia dupa acest transfer. In proiectul de hotarare adoptat in data de 31 iulie se mentioneaza ca Depoul Victoria ar urma sa fie desfiintat, tramvaiele fiind mutate la depoul Titan.
Terenul situat in apropiere de Piata Victoriei, care masoara aproape 35.000 mp, ar urma sa fie folosit in majorarea capitalului social al STB, fiind totodata si o sursa de venituri pentru societate, fara insa a se mentiona explicit care va fi modul de exploatare.
Depoul Victoria are o amplasare unica in Bucuresti, fiind singurul teren de dimensiuni atat de mari din centrul orasului care poate fi folosit pentru dezvoltare. Posibilitatile de utilizare sunt variate, STB avand posibilitatea de a incheia contracte de administrare, asociere in participatiune sau parteneriate public-private.
Pe de alta parte, trebuie luata in calcul si istoria bogata a Depoului Victoria, care este unul dintre primele de acest fel din Bucuresti. Asociatia Metrou Usor propune, in acest sens, infiintarea unui muzeu al Transportului in Comun pe o parte a terenului valoros, in vederea conservarii unei parti din trecutul orasului. Depul Victoria este practic neschimbat din anii 20, cand a fost infiintat, fiind o veritabila capsula a timpului. Toate orasele europene importante incearca sa conserve astfel de bule istorice, care sunt din ce in ce mai rare.
Un exemplu demn de urmat, in acest sens, este Viena. Intr-o situatie similara, autoritatile vieneze au ales sa conserve depoul Erdberg, construit in 1901, trasformandu-l in unul dintre cele mai valoroase muzee ale transportului din Europa. La fel s-a procedat in multe alte orase, cu rezultate minunate pentru comunitate si atractivitate turistica.
Muzeul transportului public din Viena