Meniu Anunt
21-08-2015

Topul orașelor cu cele mai accesibile locuinţe din România

share:

Topul orașelor cu cele mai accesibile locuinţe din România
Reducerea constantă a dobânzii-cheie operată de banca centrală a condus la repornirea motorului creditării ipotecare, care, coroborată cu creşterea de 9,5% a salariului mediu real din ultimul an, s-a tradus printr-o îmbunătăţire substanţială a gradului de

Reducerea constantă a dobânzii-cheie operată de banca centrală a condus la repornirea motorului creditării ipotecare, care, coroborată cu creşterea de 9,5% a salariului mediu real din ultimul an, s-a tradus printr-o îmbunătăţire substanţială a gradului de accesibilitate al locuinţelor, chiar dacă preţul apartamentelor a rămas aproape neschimbat.

Topul oraşelor care oferă acces la cel mai scăzut grad de îndatorare pentru achiziţia unui apartament cu două camere s-a modificat uşor în ultimul an. Acum, în fruntea clasamentului se găsesc oraşele Piteşti, Târgu Jiu, Slatina, Bucureşti şi Alexandria, după ce, în urmă cu un an, pe primele locuri se poziţionau Piteşti, Bucureşti, Slatina, Târgu Jiu şi Sfântu Gheorghe.

Cu excepţia Bucureştiului, celelalte localităţi prezente pe primele locuri în top se confruntă de un volum redus de tranzacţii, din lipsa unor produse imobiliare noi, ceea ce determină menţinerea lor pe primele poziţii în ceea ce priveşte gradul de atractivitate. În judeţe precum Argeş, Gorj, Olt sau Teleorman se vând lunar în jur de 1.000 de proprietăţi, de şapte ori mai puţin decât în Bucureşti, conform datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Această situaţie denotă pieţe în stagnare, rezultat al unui număr extrem de redus de oferte.

În ceea ce priveşte Bucureştiul, acesta este cel mai efervescent oraş din ţară la capitolul tranzacţii cu locuinţe. În primul semestru, Bucureştiul şi judeţul Ilfov (unde majoritatea tranzacţiilor se realizează în localităţile limitrofe Capitalei) au acaparat peste 35% din totalul creditelor „Prima Casă“ acordate la nivel naţional, adică s-au cumpărat 5.600 de locuinţe, potrivit fondului de garantare.

Pe de altă parte, raportul dintre preţul mediu pe metru pătrat al unui apartament şi salariul mediu lunar, un alt indicator folosit pentru a determina gradul de accesibilitate al pieţei, variază între 1,4 şi 2,5 în cele 41 de oraşe analizate de Capital. Consultanţii imobiliari consideră că acest indicator trebuie să se situeze în plaja de 2-3 pentru a caracteriza o piaţă stabilă. În 2008, anul de explozie a preţurilor la locuinţe, acesta era mai mare de 5.

Dacă analizăm coada clasamentului, în oraşele Suceava, Buzău, Oradea, Focşani şi Slobozia, gradul de îndatorare rezultat la achiziţia unui apartament cu două camere este cel mai ridicat din ţară. Prezenţa oraşului Oradea pe ultimele poziţii poate fi explicată de faptul că salariul mediu net din zonă nu reflectă puterea de cumpărare reală a locuitorilor, care îşi bazează achiziţiile şi pe banii trimişi familiilor de românii din străinătate. Astfel, multe tranzacţii se fac cu bani cash. De cealaltă parte, Suceava, Buzău, Focşani şi Slobozia se confruntă cu un grad ridicat al şomajului şi un nivel scăzut al veniturilor.

Sursa: capital.ro