Pe fondul creşterii numărului tranzacţiilor cu terenuri pentru dezvoltări imobiliare, terenurile agricole s-au scumpit cu aproximativ 50%, în special în ultimii trei ani. În special în Bucureşti, tranzacţiile de acest tip s-au intensificat, pentru dezvoltarea proiectelor comerciale.
În România, investitorii străini au, fie în proprietate, fie în arendă, aproximativ un milion de hectare de teren agricol, ceea ce înseamnă 10 procente din totalul disponibil local. Odată cu anul 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, interesul străinilor s-a mărit considerabil, doar în ultimii şapte ani făcându-se cele mai multe achiziţii de teren arabil. În perioada 2002-2012, preţul terenurilor agricole din ţara noastră a crescut chiar şi de 25 de ori, cu un ritm de apreciere anuală de 40%.
Cât despre preţurile de vânzare a terenurilor agricole, în zona Câmpiei de Vest, pe piaţa primară (parcele cu suprafaţa între 1 şi 10 hectare), preţurile sunt de 2.000-2.500 euro/ha intabulate, iar pe piaţa secundară (suprafeţe între 50 şi 1.500 ha), acestea sunt de 3.500-4.5000 euro/ha neintabulate. În Oltenia - Câmpia Română, pe piaţa primară se pot cumpăra terenuri la 1.500 – 2.000 euro/ha intabulate, iar pe piaţa secundară la 2.500-3.000 euro/mp neintabulate. În Câmpia Română – Muntenia, preţurile de pe piaţa primară sunt similare celor din Oltenia-Câmpia Română, iar preţurile de pe segmentul secundar sunt de 3.000-4.000 euro/ha neintabulate. În podişul Dobrogei, preţurile terenurilor pe sectorul primar al pieţei sunt de 2.000-2.500 euro/ha intabulate, iar pe piaţa secundară sunt 2.800-3.500 euro/ha neintabulate. În zonele Podişului Moldovei, Podişulului Getic şi Depresiunii Transilvaniei, piaţa primară oferă preţuri de 1.800-2.500 euro/ha pentru cele intabulate, iar pe piaţa secundară sunt la 2.500-3.500 euro/ha neintabulate.
Sursa: capital.ro