Meniu Anunt
19-02-2016

Skanska incepe doua proiecte noi de birouri pe terenurile cumparate anul trecut

share:

Skanska incepe doua proiecte noi de birouri pe terenurile cumparate anul trecut
Suedezii de la Skanska vor începe în acest an lucrările la două proiecte noi de birouri în Bucureşti pe terenurile achiziţionate anul trecut pentru circa 15 mil. euro şi sunt în negocieri pentru vânzarea ultimului imobil de birouri din cadrul complexului

Suedezii de la Skanska vor începe în acest an lucrările la două proiecte noi de birouri în Bucureşti pe terenurile achiziţionate anul trecut pentru circa 15 mil. euro şi sunt în negocieri pentru vânzarea ultimului imobil de birouri din cadrul complexului Green Court către firma lui Ioannis Papalekas.

„Vom începe în trimestrul al doilea al acestui an construcţia primei clădiri de birouri din cadrul noului proiect Equilibrium pe care îl dezvoltăm pe terenul cumpărat de la Romanel. Acum lucrăm la definitivarea conceptului arhitectural. Cele două imobile vor avea un regim de înălţime de 10-12 etaje şi vor fi diferite de cele din Green Court“, a declarat Aurelia Luca, noul country director al Skanska Property Romania.

Terenul de 8.900 mp de pe strada Fabrica de Glucoză a fost cumpărat la licitaţie în toamna anului 2013 de grupul american Romanel pentru suma de 2,39 mil. euro, plus TVA, ca parte a procesului de faliment al Institutului Naţional al Lemnului, care avea lotul în proprietate. Skanska a cumpărat în 2015 terenul de la Romanel şi lucrează acum la demolarea clădirilor existente pe acest lot.

„În ceea ce priveşte terenul Pumac, aici am selectat o echipă şi lucrăm la concept, dar încă nu putem vorbi despre numărul sau configuraţia clădirilor. Vrem să demarăm construcţia în trimestrul al treilea al acestui an“, a adăugat Luca.

Anul trecut, Skanska a cumpărat de la omul de afaceri Ion Rădulea un teren de 2,1 hectare din fosta platformă industrială Pumac, de lângă staţia de metrou Politehnica. Tranzacţia este estimată la circa 13 mil. euro. Întregul lot Pumac deţinut în co-proprietate de Ion Rădulea şi Alain şi Alexis Bronte are o suprafaţă de 7 hectare, iar reprezentanta Skanska spune că se concentrează pe dezvoltarea lotului achiziţionat, iar pe viitor ar putea analiza posibilitatea preluării restului de teren.

Comparând cele doi poli de dezvoltare ai Capitalei, pentru care Skanska pregăteşte acum proiecte noi, Luca spune că tipul de chiriaşi care ocupă clădirile din aceste zone este diferit. Dacă în intersecţia Barbu Văcărescu – Pipera, considerată „City-ul românesc“, se închiriază spaţii pentru sedii centrale şi se pune mai mult accent pe vizibilitate, spre zona de Vest a oraşului se îndreaptă chiriaşi din categoria call-center, shared services, BPO sau telecom.

Din acest motiv, pentru proiectul de pe Pumac, Skanska îşi va adapta chiriile şi spaţiile pe etaj specificului zonei.

Terenuri noi

Aurelia Luca mai spune că Skanska continuă să prospecteze piaţa terenurilor şi că este interesată de loturi cu un acces bun la mijloacele de transport în comun, amplasate în zone care au fost deja testate de alţi dezvoltatori. Ea adaugă faptul că firma pe care o conduce primeşte o serie de oferte, dar procesul de analiză este minuţios şi de durată.

Luca spune că în următorii cinci ani Skanska nu va demara proiecte pe retail sau rezidenţial şi că planul de afaceri pentru acest an nu include şi extinderea cu proiecte în alte oraşe din ţară.

Skanska lucrează acum la finisajele ultimei clădiri de birouri din cadrul complexului Green Court din zona pasajului Pipera. Luca spune că negociază cu mai multe companii închirierea acestei clădiri şi că în curând va anunţa un grad de ocupare al imobilului, care are ca termen de finalizare luna iunie.

Odată terminată, clădirea va fi achiziţionată de Globalworth, companie controlată de Ioannis Papalekas, cea care a achiziţionat şi primele două imobile din complex. În vara anului trecut, sediul Orange a intrat în proprietatea Globalworth pentru 44 mil. euro. La câteva luni distanţă, Skanska vândut şi cel de-al doilea imobil pentru 47 mil. euro. Suedezii au obţinut din vânzarea celor două clădiri 10 mil. euro în plus faţă de costul de dezvoltare al acestora. Green Court este construit pe un teren achiziţionat cu circa 17 mil. euro de la o firmă controlată de omului de afaceri Gabriel Popoviciu.

Sursa: capital.ro