Meniu Anunt
03-08-2015

Romanul care vrea sa vanda case de vacanta cu teren de golf si aerodrom in pustiu, intre lanuri de porumb si Dunare

share:

Romanul care vrea sa vanda case de vacanta cu teren de golf si aerodrom in pustiu, intre lanuri de porumb si Dunare
Marius Cercel (42 ani), proprietar si manager general al firmei de constructii Development&AG, vrea sa construiasca, din aceasta toamna, case de vacante cu apartamente langa domeniul Greaca din judetul Giurgiu.

Marius Cercel (42 ani), proprietar si manager general al firmei de constructii Development&AG, vrea sa construiasca, din aceasta toamna, case de vacante cu apartamente langa domeniul Greaca din judetul Giurgiu.

In complexul rezidential vor fi mai multe tipuri de constructii, de la case individuale la vile cu apartamente. Per total, proiectul rezidential va avea 160-200 de unitati locative pe 60 de loturi de teren. Apartamentele vor fi scoase la vanzare cu 990 euro/mp. Fiecarui apartament ii revine cate un teren propriu pentru gradina. Investitia in intreg proiectul rezidential se ridica la 14 milioane de euro, bani proveniti din fonduri proprii ale antreprenorului.

Pe langa zona rezidentiala, Marius Cercel vrea sa construiasca si un teren de golf cu 18 gauri, care va costa cel putin 3,5 milioane de euro, si un aedrom pentru avioane usoare.

Unde va fi mai exact ansamblul rezidential din pustiu?

"Casele de vacanta" vor fi construite langa Domeniul Greaca, resort deschis de Marius Cercel in decembrie 2011. Acesta se afla in sudul tarii, la 50 de km de Bucuresti si la 5 km de Dunare. Marius Cercel detine aici o suprafata totala de 34 de hectare.

Cumparatorii targetati sunt persoanele cu venituri de 2.000-2.500 euro pe familie, spune Marius Cercel. "Noi credem ca proprietarii vor folosi locuintele pentru vacanta sau le vor inchiria", mai spune antreprenorul, desi "casele de vacanta" pot fi locuite de proprietari pe tot parcursul anului.

De ce o casa de vacanta in Greaca

Cei interesati sa cumpere o casa de vacanta in localitatea giurgiuveana au cateva facilitati de relaxare: piscina si spa in complexul Domeniul Greaca pe timp de vara si 6 domenii de vanatoare, pentru perioada iernii. Turistii mai pot face plimbari cu ATV-uri pana la Dunare, aflata la 8 km de complex. Deocamdata, aceastea sunt singurele activitati si facilitati in zona, despre care Marius Cercel spune ca este "moarta din punct de vedere turistic".

Marius Cercel este din 2006 proprietarul Development&AG, companie de constructii civile si industriale, care i-a adus anul trecut o cifra de afaceri de 15 milioane de euro. Din decembrie 2011, detine resortul Domeniul Greaca, iar din februarie 2014 Bistro Gourmet.

Sursa: wall-street.ro