Cel mai așteptat eveniment imobiliar din această toamnă începe VINERI, 22 SEPTEMBRIE, ORA 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala Unirii. Târgul Național Imobiliar - TNI are loc până duminică, 24 SEPTEMBRIE, iar accesul se realizează din Calea 13 Septembrie, poarta B3 (autobuz 136 - stația Casa Academiei), vizitatorii ce se deplasează cu mașina personală având posibilitatea de a parca gratuit în curtea interioară a Palatului Parlamentului.
Evenimentul este dedicat persoanelor aflate în căutarea de locuințe, pasionaților de real estate, dar și celor care sunt interesați de achiziții imobiliare cu scop investițional, deoarece reunește dezvoltatori, instituții financiar-bancare, agenții imobiliare din România și străinătate ce au pregătit oferte imobiliare actualizate, supuse unor campanii speciale de reducere de prețuri.
Ca noutate absolută, în calitate de cel mai important eveniment de profil din țară, Târgul Național Imobiliar devine în exclusivitate locul de unde începe recrutarea calificată pentru agenți imobiliari, prin organizarea unui Târg de Joburi în domeniul Real Estate-ului, în cadrul TNI.
„Târgul Național Imobiliar este evenimentul emblematic al pieței imobiliare din România care se distinge prin natura sa versatilă, adresându-se atât clienților interesați de achiziții imobiliare pe termen scurt și mediu, profesioniștilor din domeniu, cât și firmelor interesate de colaborări Business to Business.
Ediția TNI ce are loc în perioada 22-24 septembrie la Palatul Parlamentului reunește 110 companii expozante și peste 20.000 de oferte imobiliare pentru toate gusturile, bugetele și nevoile: de la proprietăți low cost, apartamente în blocuri cu regim mic de înălțime, apartamente premium în centrul și nordul capitalei, proprietăți de tip boutique, case modulare, locuințe certificate Green Homes, case pe structură de lemn, vile la periferia capitalei, până la penthouse-uri și oportunități de investiții pe litoralul românesc, în Dubai, Spania, Miami și pe Riviera Maya. De asemenea, în cadrul evenimentului vizitatorii au acces și la servicii conexe segmentului imobiliar, cum ar fi panouri fotovoltaice, sisteme de filtrare, purificare al aerului și diverse soluții de a-ți transforma locuința într-una sustenabilă din punct de vedere energetic.”
Cristina BERCEA, PR Manager al Târgului Național Imobiliar - TNI
Bilet intrare 20 RON sau ACCES GRATUIT pe baza QR codului generat cu aplicația TNI!
Recomandăm vizitatorilor să instaleze aplicația de mobil TNI ce facilitează schimbul datelor de contact cu participanții târgului în mod rapid și sigur. În plus, vizitatorii au acces gratuit în baza QR codului generat de aplicația de mobil TNI. Aplicația este disponibilă pe GOOGLE PLAY și APP STORE! Fără QR cod generat cu aplicația de mobil TNI, costul biletului de intrare este de 20 de lei. Descarcă ACUM aplicația TNI și INTRI GRATUIT!
Programul de vizitare este vineri și sâmbătă 10.00- 19.00, iar duminică 10.00- 16.00!
Printre companiile, asociațiile profesionale și proiectele imobiliare prezente la târgul imobiliar se numără: Plaza Residence, Emax Real Estate, Imobiliare Dubai, CO-GENERGYA, Titirez.ro, Villa Nova Residence, Casa 4.0, Oxy Residence 2, Iris Group, Epique home Pipera, Magnolia Urban Residence, Imobiliare.net, Avangarde by the lake, Roka Doamna Ghica, Ecovillas Otopeni, Campisi Emirates, ImoPR, 8 Residence Balotești, Panorama City, Central Address, Skylight Venture Group Cipru, Casa Spania24, Compania Municipala Termoenergetica Bucuresti, Ideal Residence, Premier Imobiliare, Prestige Residence, Habitat Group Estate, Casa Nostra, Drumul Taberei Residence, Barrio-Unirii, Odai City Gardens, National Association of Realtors NAR, Asociația Română a Electricienilor AREL, Asociația Brokerilor Imobiliari ABI, Logicassa, Vista Bank, UniCredit Bank, Banca Transilvania, Sobha- Foot Print Real Estate, EnVogue Residence, Nils Imobiliare, Apulum94, ZeeN Casa, etc.
TNI: Cererea este în creștere pe segmentul chiriilor!
Piața chiriilor din România a înregistrat o cerere semnificativă în ultima perioadă, iar pentru a răspunde nevoilor românilor, pe durata celor 3 zile de eveniment, vizitatorii Târgului Național Imobiliar au acces inclusiv la oferte de închirieri de proprietăți.
„Pe fondul majorării costurilor de creditare, piața chiriilor din Capitală și celelalte centre regionale s-a bucurat, în ultimul an, de o cerere mai robustă. Bineînțeles că aceasta a fost binevenită pentru proprietarii care au avut de suferit în timpul pandemiei și imediat după aceea, ca urmare a popularizării muncii și cursurilor de la distanță. În momentul de față, în piață se resimte, în plus, creșterea «tradițională» a interesului pentru chirii, odată cu începerea anului universitar. La fel ca în anii trecuți, proprietarii tind să majoreze prețurile solicitate în această perioadă, cu atât mai mult cu cât și costurile de trai au crescut, dar marjele aplicate se încadrează, de regulă, într-un prag de 15-20%. O tendință tot mai vizibilă este reprezentată de interesul sporit pentru închirierea de locuințe în cadrul unor ansambluri rezidențiale noi, fie direct de la dezvoltatori, fie de la proprietari. Câtă vreme localizarea este favorabilă, iar prețul, unul corect, acestea sunt văzute ca o bună alternativă la apartamentele din blocurile vechi.“
Costina Petrescu, CEO Titirez.ro
TNI: Trendul spre dezvoltarea imobiliară durabilă: O evoluție în favoarea clienților
În piața imobiliară din România se simte un trend puternic de dezvoltare de proiecte imobiliare complexe care pun accentul pe eficiența energetică și oferă o gamă largă de facilități pentru clienți. Această schimbare semnificativă în modul în care sunt concepute și construite locuințele reprezintă o reflecție a creșterii interesului românilor pentru opțiuni de locuit durabile și ecologice.
„Venim la târgul imobiliar TNI cu un concept unic, atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere al beneficiilor pe care o casă de acest fel le oferă. Casele din proiect sunt eficiente energetic, incluse în clasa de eficiență energetică A, au tehnologii verzi, de ultimă generație. Pompele de căldură geotermice nu sunt niște dotări standard, fiind o soluție tehnică mai scumpă, dar care are un randament foarte bun. De asemenea, sistemul de ventilare și răcirea pasivă sunt dotări care îmbunătățesc calitatea vieții. Scopul nostru este de a livra locuințe cu minim de mentenanță, practic ne dorim ca locuitorii acestora să intervină cât mai puțin cu reparații în timp și să se bucure de un randament bun și costuri reduse.“
Vlas Veaceslav, CEO Ecovillas Company, dezvoltatorul Epique home
TNI: Investiții cu randament superior în Dubai!
Sectorul imobiliar din Emiratele Arabe Unite se află într-o continuă expansiune, iar investitorii pot găsi o gamă variată de proprietăți disponibile, de la apartamente mici și până la vile luxoase și proiecte rezidențiale exclusiviste.
„Investițiile în proprietăți imobiliare din Dubai au fost extrem de profitabile în ultimii ani, iar valoarea unei proprietăți poate crește cu 30% până la 100% în timp. Interesul românilor pentru achiziții imobiliare în Dubai este în creștere, având în vedere avantajele financiare pentru investitori, faptul că nu există taxe pe profit, pe proprietate, închiriere sau revânzare, planurile de plată flexibile, prețuri care încep de la 150.000 euro, faptul că investiția este protejată de guvern, plata ratelor și după primirea cheilor, randamente ridicate ale chiriilor și posibilitatea de a deține proprietăți pe viață. Investițiile inteligente în Dubai pot oferi un randament de peste 70% pe an - un lucru nemaiîntâlnit în lume. În consecință, se prognozează că cererea de proprietăți va continuă să crească în 2023, iar prețurile proprietăților s-ar putea aprecia cu cel puțin 10-15%.“
Mircea Brânzei, Owner & Founder ImobiliareDubai.ro
Foot Print R.E., firmă imobiliară cu 20 de ani experiență în Dubai, și Victor Marin, rezident de 20 de ani, se alătură Târgului Național Imobiliar.
„Echipa Foot Print R.E. vine cu oportunități exclusive la TNI: management gratuit pe o perioadă de 2 ani, randament între 8% și 10%, aprecierea imobilelor între 12% și 30% (chiar 320% în anumite proiecte selecte) și șansa de a câștiga o vacanță pentru 2 persoane în Dubai prin participarea la tombola noastră. De asemenea, suntem dedicați ca fiecare vânzare de imobil să sprijine lupta eroică a copiilor cu boli terminale, astfel că vom dona o sumă pentru fiecare metru pătrat vândut către Fundația Marie Curie. Alăturați-vă nouă la TNI pentru a descoperi oportunitățile incredibile de investiții și pentru a contribui la cauze nobile.“
Victor Marin, Director Regional de Vânzări Foot Print Real Estate
TNI: Investiții imobiliare în Miami, Florida! Prețuri între 540.000 dolari și 13 milioane USD!
După Dubai, Andreea Popa, fondator Emax Real Estate, deschide piața din Florida, alături de cei mai puternici dezvoltatori imobiliari din Statele Unite și prezintă în cadrul TNI o serie de ansambluri rezidențiale premium și de lux din Miami.
„Este demonstrat că piața imobiliară este cea mai puțin volatilă și are o tendință naturală de a se redresa, indiferent de contextul economic, având bineînteles și o apreciere de preț odată cu trecerea anilor. De-a lungul celor 3 ani de business am reușit să ne dezvoltăm portofoliul în Dubai și să ne extindem în Statele Unite ale Americii. Miami reprezintă una dintre cele mai populare destinații de vacanță de pe continentul american, iar aici prețurile pentru imobilele noi pornesc de la 540.000 de dolari pentru un studio ce este amplasat aproape de ocean, are multiple facilități de agrement, oferind și posibilitate de a obține un permis de ședere temporar și ajung până la maxim 13 milioane de dolari pentru apartamente de lux semnate de designeri celebri.“
Andreea Popa, Founder & CEO Emax Real Estate
TNI: OCAZIE - Investiții imobiliare în Spania! Prețuri între 236.000 euro și 4,8 milioane euro!
În cadrul Târgului Național Imobiliar din 22-24 septembrie de la Palatul Parlamentului vizitatorii au acces la oportunități de investiții imobiliare într-o zonă extrem de populară, pentru cei care caută un climat plăcut și un nivel de trai ridicat.
„Spania este a doua cea mai vizitată țară din lume și în ultimii ani a devenit o destinație populară pentru investiții imobiliare. Există multe avantaje pentru achizițiile imobiliare în această țară, cum ar fi: prețurile accesibile, sistemul fiscal avantajos cu taxe reduse, infrastructura modernizată, climatul excelent cu 320 zile de soare, oportunități de închiriere și programe de zbor pe tot parcursul anului. Portofoliul agenției Casa Spania cuprinde peste 200 de proprietăți deosebite cu vederi uimitoare la Marea Mediterană, iar prețurile pornesc de la 236.000 de euro și ajung până la 4,8 milioane de euro.“
Dorina Popovici, Director General Casa Spania 24
TNI: Eficientizarea energetică reprezintă o prioritate!
Creșterea cheltuielilor cu energia electrică îi determină pe români să caute soluții alternative prin care să reducă pe cât posibil costurile și să transforme imobilul pe care îl au deja într-unul mai eficient energetic. Dacă ne referim la clienții care doresc să realizeze un upgrade de locuință, soluțiile energetice implementate deja de dezvoltator reprezintă un criteriu foarte important în alegerea locuinței. Pe durata târgului imobiliar TNI vizitatorii au acces atât la imobile sustenabile din punct de vedere energetic, cât și la soluții ce pot fi implementate ulterior în locuința aflată deja în proprietate.
„Suntem încântați să lansăm CO-GENERGYA în cadrul Târgului Național Imobiliar - TNI și este o onoare pentru noi să fim partenerii unui eveniment cu o asemenea «tradiție» în industria imobiliară din România. Considerăm acest parteneriat ca fiind foarte oportun, întrucât serviciile și soluțiile noastre energetice integrate se adaptează perfect atât cerințelor dezvoltării unui proiect de la zero, cât și modernizării unor clădiri existente. Printr-un ansamblu de tehnologii inovatoare, ne ajutăm clienții să-și atingă obiectivele de maximizare a profiturilor, prin crearea unui important avantaj competitiv, ca urmare a reducerii costurilor cu energia, minimizarea emisiilor de carbon și respectarea normelor și obiectivelor de sustenabilitate. Abordarea noastră integrată se poate mula pe cerințele oricărui client, acoperind nevoi precum finanțarea, proiectarea, instalarea, monitorizarea și mentenanța, pe toată durata de viață a proiectului.“
Eduard George Dima, fondatorul CO-GENERGYA
TNI: Dezvoltarea de Green Homes ia amploare!
Vizitatorii TNI sunt invitați la standul dedicat "Green Homes" certified by Romania Green Building Council.
„Constatăm o evoluție pozitivă, observând o creștere constantă a numărului dezvoltatorilor orientați spre construirea locuințelor sustenabile. În prezent, colaborăm cu peste 65 de dezvoltatori și avem în portofoliu 17.500 de locuințe, fie certificate, fie în curs de certificare Green Homes. Valoarea totală a acestor locuințe depășește 3,8 miliarde de euro. Acestea pot fi finanțate prin credite verzi oferite de zece bănci partenere, printre care se numără Raiffeisen Bank, Alpha Bank, BCR, Libra Bank, Vista Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, BRD, Procredit Bank și ING Bank. Mai mult, urmând succesul anterior al proiectului Smarter Finance for Families prin care programul Green Homes & Green Mortgages a fost extins în 17 țări, am demarat recent o nouă inițiativă la nivel european și internațional, denumită SMARTER finance for EU (SMARTER4EU). Obiectivul SMARTER4EU este de a cataliza certificarea proiectelor rezidențiale din întreaga Europă, cu scopul de a atinge o valoare de piață de 100 de miliarde euro. Aceste proiecte corespund sau chiar depășesc standardul de performanță stabilit de taxonomia europeană privind finanțările verzi, garantând astfel o performanță de mediu autentică și o guvernanță riguroasă. Acest program este sprijinit de Agenția Executive pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) din cadrul Comisiei Europene, prin intermediul programului LIFE Clean Energy Transition.“
Monica Ardeleanu, Director Executiv și de Cercetare, Romania Green Building Council
Târg de Joburi Imobiliare la TNI!
Organizatorii Târgului Național Imobiliar împreună cu Asociația Brokerilor Imobiliari găzduiesc Târgul de Joburi în domeniul real estate în cadrul TNI. Dacă simți că ești pregătit pentru o schimbare în carieră și vrei să încerci un domeniu în care să obții rezultate pe măsura muncii depuse, prima șansă îți este oferită în cadrul ediției TNI din perioada 22-24 septembrie la Palatul Parlamentului. Deschiderea târgului de joburi din cadrul TNI are loc vineri, 22 septembrie ora 12.00, iar speakerii invitați la deschidere sunt Dragoș Vîlceanu, fondatorul ABI și Alex Printz, co-fondatorul agenției Mr.Exclusivitate. Candidații participanți la eveniment vor fi consiliați de către un Coach ABI și sunt sustinuți de către Asociatia Brokerilor Imobiliari, care le va pune la dispozitie gratuit, o serie de cursuri de brokeraj imobiliar, constând într-un program de training la nivel avansat în domeniul competenţelor legate de real-estate.
Pentru detalii suplimentare și Lista de Participați la eveniment, vă invităm să descărcați aplicația de mobil TNI disponibilă gratuit pentru Android și IOS.
Mai multe informații: www.targulnationalimobiliar.ro
Parteneri Internaționali: National Association of REALTORS® (NAR)
Parteneri: Emax Real Estate, Exigent Unique Properties, Imobiliare Dubai, Co Genergya, Asociația Brokerilor Imobiliari etc.
Eveniment recomandat de: Titirez și ImoPR
Parteneri Media: Anuntul.ro; Misiunea Casa; Real Estate Magazin; Casa si gradina; Agerpres; Mediafax; Bursa Constructiilor; Telegrama.ro; Practic-Idei pentru casa, gradina și apartament; Arena Construcțiilor; Jurnalul de Afaceri; Business Adviser; Business Point; Ziare.com; Business 24; ȘtirileImobiliare.ro; Casesigradini.ro etc.