Meniu Anunt
14-07-2020

Programul "Prima Casa" devine "Noua Casa". Oricine il poate accesa!

share:

Programul "Prima Casa" devine "Noua Casa". Oricine il poate accesa!
Dupa noile schimbari aplicate vechiului program, oricine isi va putea cumpara o locuinta.

Dacă în trecut programul "Prima Casă" se adresa celor cu venituri mici, după noile modificări aduse, pentru "Noua Casă" poate aplica orice român.

Însă cea mai importantă modificare adusă programului este faptul că s-a majorat plafonul pentru locuințele noi: 140.000 de euro va fi suma maximă care se poate accesa, cu o garanție de 80% din valoarea creditului.

”S-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 euro la cel puţin 140.000 euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să aibă posibilitatea să achiziţioneze apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent prin programul Prima Casă” a declarat Ionel Danca, seful Cancerlariei Primului-Ministru.

"Supraaglomerarea şi aspectele legate de condiţiile de locuit sunt luate în considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calităţii locuirii. Rata privării severe de locuinţă, definită ca fiind proporţia persoanelor care locuiesc într-o locuinţă considerată supraaglomerată, fiind afectate în acelaşi timp de probleme locative, trebuie îmbunătăţită prin politici publice de susţinere a accesului populaţiei la achiziţionarea de locuinţe superioare calitativ, cu o suprafaţă corespunzătoare" se arata in nota de fundamentare.

Așadar, în urma acestor modificări, este de așteptat ca o bună parte din viitori cumpărători să își îndrepte atenția către apartamentele cu 3 și 4 camere.

În ceea ce privește locuințele vechi, se va garanta doar 50% din valoarea creditului, până la un plafon maxim de 70.000 de euro.

Toate detaliile despre modul în care se poate accesa programul și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești sunt aici: https://www.titirez.ro/stiri-imobiliare/prima-casa-2019-ghidul-complet-de-accesare-al-programului-si-noutati_4090