Cu doua exceptii notabile, ponderea locuintelor ieftine scoase la vanzare ramane totusi semnificativ mai mica decat cea a cautarilor pe acelasi segment. Un alt aspect interesant este ca, in unele cazuri, cererea pentru locuintele de tip Prima Casa a inregistrat un usor recul in ultimul an, in timp ce, pe alocuri, au fost consemnate cresteri de interes pentru unitatile locative mai scumpe, se ia in calcul cautarile de apartamente din luna februarie 2013, comparativ cu februarie 2012, precum si oferta existenta la nivelul lunii martie 2013.
Bucuresti: Apartamentele scumpe depasesc 25% din totalul ofertei
In Bucuresti cele mai multe cautari - 48% din total - sunt indreptate spre apartamente cu un pret de pana la 60.000 de euro. Pe locul al doilea se situeaza locuintele ce costa intre 60.000 si 80.000 de euro, cu o pondere de 22%. Acestea sunt urmate de proprietatile cu un pret de peste 100.000 de euro, care atrag 19% din cumparatorii de apartamente, in vreme ce unitatile locative cu preturi de la 80.000 la 100.000 de euro genereaza doar 10% dintre cautari.
De observat este faptul ca, fata de luna corespunzatoare a anului precedent (februarie 2012), cautarile pe segmentul de pana la 60.000 de euro au crescut cu doua puncte procentuale, in timp ce ponderea clientilor interesati de unitati locative cu preturi cuprinse intre 60.000 si 80.000 de euro, pe de o parte, si 80.000 si 100.000 de euro, pe de alta parte, s-a diminuat cu patru si, respectiv, un punct procentual.
In Cluj, oferta raspunde cererii: 66% din unitati costa pana in 60.000 euro
In Cluj, 76% dintre potentialii cumparatori sunt interesati de apartamente cu un pret maxim de 60.000 de euro. Cautarile in intervalul 60.000-80.000 de euro reprezinta 12% din total, in vreme ce segmentele 80.000-100.000 de euro si peste 100.000 de euro detin cate o pondere de 7% si, respectiv, 6%.
Schimbarile fata de aceeasi perioada a anului trecut sunt notabile: cererea pe segmentul vizat de programul Prima Casa a crescut cu cinci puncte procentuale, in vreme ce cautarile pe segmentul imediat urmator (60.000-80.000 de euro) au scazut cu sase puncte procentuale.
Pentru intervalul 80.000-100.000 de euro cererea a ramas constanta, iar pentru locuintele mai scumpe de 100.000 de euro a avut loc o majorare de un punct procentual.
Constanta, orasul unde oferta de locuinte ieftine depaseste cererea
In Constanta, 62% dintre doritorii de apartamente se orienteaza spre unitati cu un pret maxim de 60.000 de euro. Pe de alta parte, 20% dintre clienti se afla in cautarea unor proprietati cuprinse in intervalul 60.000-80.000 de euro, 11% vor apartamente cu preturi intre 80.000 si 100.000 de euro, in timp ce peste 100.000 de euro sunt dispusi sa plateasca doar 7% dintre potentialii cumparatori.
Sursa: dailybusiness.ro