Piata constructiilor ar putea stagna in 2014, dupa ce, pe timp de criza, a pierdut peste 40% din valoare. Specialistii sunt de parere ca este posibila chiar o usoara crestere, insa doar in contextul in care proiectele de investitii oprite in 2013 ar urma sa fie reluate anul acesta de stat, iar contractele atribuite deja in infrastructura vor fi demarate.
Anul 2014 ar urma sa aduca aproape 70 noi kilometri de autostrazi, in special in vestul tarii. Pe segmentul de imobiliare, livrarile de noi proiecte comerciale sau de birouri vor fi rare si punctuale, in timp ce pe rezidential, preturile apartamentelor vor continua sa scada cu circa 5%, pe fondul restrictiilor de creditare si al ofertei inca neabsorbite din piata.
Din cei 70 km de autostrada, majoritatea vor face parte din Axa Prioritara 7 (fostul Coridor IV paneuropean), intre Nadlac si Sibiu. Astfel, anul acesta ar urma sa fie gata lotul al treilea (cu o lungime de 22 km) care va intregi autostrada dintre Orastie-Sibiu.
Tot in 2014 ar trebui sa fie finalizata si autostrada Nadlac-Arad, care face, practic, legatura dintre Romania si vestul Europei, precum si primii 6,5 kilometri din autostrada Bucuresti-Ploiesti, situati intre soseaua Petricani din Capitala si centura Bucurestiului.
Sursa: zf.ro