Preturile proprietatilor imobiliare au urcat la niveluri considerate periculoase in cazul mai multor economii avansate, conform Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD), ce subliniaza faptul ca o uriasa corectie ar putea avea loc in viiorul apropiat, in conditiile in care supraincalzirea curenta a pietelor are drept consecinta aparitia unei noi crize in piata imobiliara globala.
Catherine Mann, economistul-sef al OECD, a declarat ca think-tank-ul a monitorizat "vulnerabilitatile curente din pietele de active", pe fondul previziunilor cu privire la cresterea inflatiei si a perspectivei politicilor monetare divergente in acest an. Ea a enumerat un numar de tari, inclusiv Canada si Suedia, in cazul carora preturile proprietatilor comerciale si rezidentiale "foarte ridicate" nu sunt sustenabile pentru "o piata imobiliara stabila".
Economistul-sef al OECD a ales Canada, drept exemplu, in conditiile in care preturile medii ale proprietatilor comerciale s-au dublat de la inceputul acestui secol - si Suedia, despre care HSBC a spus in 2016 ca "merge pe gheata subtire". Organizatia, care reprezinta natiunile dezvoltate ale lumii, a numit, de asemenea, si Marea Britanie, sugerand ca o corectie a pietei proprietatilor din Londra poate urma, doar ca aceasta ar putea avea beneficii pentru economia britanica.
"Am inceput deja sa observam o modificare a preturilor in cazul proprietatilor imobiliare in acest sens in Marea Britanie. Interesant de vazut in ceea ce priveste implicatiile pentru economia acestei tari va fi cui ii revine povara - cine anume suporta costurile de ajustare. Daca nu sunt rezidentii aceia atunci o scadere a preturilor la locuintelor ar constitui un eveniment pozitiv pentru economia Marii Britanii", a spus Catherine Mann.
OECD nu este prima organizatie care a avertizat cu privire la o incetinire iminenta a pietei proprietatilor imobiliare din Londra. Si Deutche Bank a subliniat o posibila volatilitate a pietei proprietatilor imobiliare londoneze inca din octombrie 2015. Business insider noteaza, de asemenea, ca votul pozitiv pentru Brexit a taiat cu pana la 30.000 de lire sterline, in medie, pretul mediu al proprietatilor imobiliare londoneze.
Recent, Fondul Monetar International (FMI) a evidentiat ca indexul preturilor reale aferente proprietatilor rezidentiale din 57 de tari, calculat de FMI, se afla la aproape acelasi nivel de dinainte de criza financiara din 2008.
Sursa: wall-street.ro