În jurul nivelului de 90.000 – 100.000 de euro fără TVA se vând în prezent apartamente cu trei camere în zona semicentrală - a inelului median al Capitalei, sau apartamente cu două camere sau garsoniere în zonele centrale.
În prezent dacă un apartament este vândut sub pragul de 450.000 de lei, acesta are TVA de 5%, în timp ce locul de parcare, dacă cele două cumulate trec pragul, va avea TVA de 19%. Pe de altă parte, sunt dezvoltatori care trec şi apartamentul şi locul de parcare cu TVA de 19% în cazul în care cele două însumate trec pragul de 450.000 de lei, cu toate că au numere cadastrale diferite, tocmai pentru a evita probleme cu ANAF-ul în viitor.
O trecere de la TVA de 5 la 19% înseamnă o scumpire de peste 10.000 de euro, iar unii clienţi ar putea să nu se mai încadreze pentru creditul imobiliar. De asemenea, aici situaţia depinde de antecontract, documentul în care trebuie să se clarifice aceste aspecte.