Meniu Anunt
18-03-2014

Modificari la Casa Radio: proiectul nu va mai contine zona rezidentiala

share:

Modificari la Casa Radio: proiectul nu va mai contine zona rezidentiala
Plaza Centers a anuntat ca doreste modificarea unor termeni din parteneriatul public privat incheiat cu statul roman pentru constructia proiectului imobiliar Casa Radio

Plaza Centers a anuntat ca doreste modificarea unor termeni din parteneriatul public privat incheiat cu statul roman pentru constructia proiectului imobiliar Casa Radio. Acesta prevedea, initial, constructia unei zone rezidentiale, insa PUZ-ul obtinut nu mai prevede asta.

Potrivit raportului financiar al companiei, proiectul are PUD (plan urbanistic de detaliu) si PUZ, iar finalizarea primei faze este programata pentru 2016-2017.

„Contractul pe care l-am incheiat cu statul roman prevede constructia, pe langa birouri, spatii de retail si hoteliere si a unei zone rezidentiale. Pe de alta parte PUZ-ul nu prevede si zona rezidentiala pentru ca nu mai cumpara nimeni locuinte”, a declarat Hanan Schraiter, marketing & business development manager in cadrul Plaza Romania. „Vrem sa modificam prevederile contractulului, conform PUZ-ului, si sa construim doar birouri, retail si spatii hoteliere. Termenii comerciali vor ramane neschimbati”, a mai adaugat acesta.

Plaza Centeres urma sa investeasca in Romania in proiecte cu o valoare totala de aproape 2 mld. euro, dintre care cel mai mare ar fi fost Dambovita Center, construit pe platforma de 600.000 mp a Casei Radio. Proiectul a fost insa oprit in 2009, iar compania si-a suspendat activitatea in Romania.

Plaza Centers, care a intrat in reorganizare judiciara in acest an, detine o participatie de 75% din proiectul Casa Radio, intr-un parteneriat semnat in 2006 cu Ministerul Dezvoltarii.

Sursa: zf.ro