Meniu Anunt
31-10-2023

Legea noilor măsuri fiscale este deja în vigoare și limitează DRASTIC operațiunile cu numerar. Vezi noile plafoane, aplicate de la 1 noiembrie 2023!

share:

Legea noilor măsuri fiscale este deja în vigoare și limitează DRASTIC operațiunile cu numerar. Vezi noile plafoane, aplicate de la 1 noiembrie 2023!
Adriana Drăgușin

Pentru operațiunile desfășurate între persoanele fizice s-a aplicat cea mai mare restrângerediferența între vechiul și actualul plafon este de la 5 la 1, iar o nouă scădere urmează a fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2025.

Proiectul de lege privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare „pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, denumit în spațiul public și „ordonanța austerității”, a fost promulgat săptămâna trecută de către președintele țării, Klaus Iohannis. În ziua imediat următoare, acesta a și fost publicat în Monitorul Oficial, devenind Legea nr. 296/2023, în vigoare de la 30 octombrie 2023.

Dincolo de măsurile cu impact direct în imobiliare, printre noutățile importante aduse de aceasta se numără și restricționarea drastică a operațiunilor cu numerar. Astfel, documentul legislativ include o serie de modificări ale Legii nr. 70/2015, prin care plafoanele deja existente la efectuarea operațiunilor cu bani-gheață sunt reduse semnificativ, începând cu data de 1 noiembrie 2023.


Citește și:

Președintele Iohannis și-a pus parafa pe „legea austerității”. Care sunt măsurile fiscale cu impact direct în imobiliare – deși luate, probabil, în calcul, DOUĂ au fost ELIMINATE!


Tranzacții în numerar între persoane juridice, PFA-uri, liber profesioniști

Astfel, „operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane” sunt limitate la un plafon zilnic de 1.000 de lei numerar/zi pentru o singură persoană, respectiv la un plafon total de 2.000 de lei numerar/zi.

Spre comparație, încasările și plățile de la/către categoriile de persoane mai sus menționate erau limitate până acum la 5.000 de lei numerar/zi pentru o singură persoană, respectiv la un plafon total de 10.000 de lei numerar/zi.

Excepție vor face și de acum încolo magazinele de tip cash & carry, „care sunt organizate și funcționează în baza legislației în vigoare”, care vor putea încasa până la 2.000 de lei numerar/zi de la o singură persoană, comparativ cu 10.000 de lei numerar/zi, până acum.

În noua lege se mai precizează că „sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei și, respectiv, de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry”.


Citește și:

Câinii latră, ursul merge! Legea măsurilor fiscale atârnă de promulgarea președintelui. AVOCAT: Va trebui să respectăm „niște legi care sunt adoptate cu încălcarea legilor”


Tranzacții în numerar între persoane juridice și fizice

De asemenea, operațiunile de încasări și plăți în numerar desfășurate între categoriile de persoane menționate mai sus și persoane fizice, „reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziții de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanțe sau alte drepturi și primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană, până la data de 31 decembrie 2024 și 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025”. Legea 70/2015 prevedea, însă, un plafon zilnic de 10.000 de lei pentru o persoană.

Potrivit noilor reglementări, sunt interzise încasările și plățile fragmentate în numerar de la/către o persoană cu o valoare mai mare decât plafonul prevăzut de 10.000 de lei.

Tranzacții în numerar între persoane fizice

Supuse unor restricții importante sunt și operațiunile de încasări și plăți în numerar între persoanele fizice, „efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum și cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, [care] se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacție, până la data de 31 decembrie 2024 și 5.000 lei/tranzacție începând cu data de 1 ianuarie 2025.” Până acum era prevăzut un plafon zilnic de 50.000 de lei/tranzacție.

De asemenea, noua lege stipulează că „Sunt interzise încasările și plățile fragmentate în numerar pentru tranzacțiile mai mari de 10.000 lei până la data de 31 decembrie 2024 și 5.000 lei începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum și fragmentarea unei tranzacții mai mari de 10.000 lei până la data de 31 decembrie 2024 și 5.000 lei începând cu data de 1 ianuarie 2025.”


Citește și:

Schimbarea schimbării: majorarea TVA-ului la achiziția unei locuințe noi, de la 5% la 9%, o realitate din 1 ianuarie 2024!

Lovitură sub centură: ELIMINAREA cotei reduse de 5% TVA la achiziția de locuințe, în 2023? „Guvernul ar trebui să-și dea seama că dă în cei săraci”!