Meniu Anunt
29-03-2017

Legea dării în plată: Aproape 3.600 de litigii în Bucureşti şi în 15 judeţe

share:

Legea dării în plată: Aproape 3.600 de litigii în Bucureşti şi în 15 judeţe
În Bucureşti şi în 15 judeţe sunt 3.594 de litigii pe Legea dării în plată, 593 dintre acestea fiind soluţionate în primă instanţă, a declarat Dragoş Bogdan, senior partner la Stoica şi asociaţii, la seminarul "Noua paradigmă la nivel european: consumator

În Bucureşti şi în 15 judeţe sunt 3.594 de litigii pe Legea dării în plată, 593 dintre acestea fiind soluţionate în primă instanţă, a declarat Dragoş Bogdan, senior partner la Stoica şi asociaţii, la seminarul "Noua paradigmă la nivel european: consumatorul de servicii financiare, între transparenţă şi riscuri", organizat în cadrul programului European Money Week.

Avocatul a afirmat că, după centralizarea datelor din 15 judeţe şi Capitală, a găsit 3.594 de litigii, respectiv contestaţii la notificări şi acţiuni directe pentru stingerea creanţei. Dintre acestea, 593 sunt soluţionate în primă instanţă, 890 de litigii au fost suspendate, iar 78 sunt decizii repuse pe rol. 

În cazul celor 593 de litigii soluţionate în primă instanţă, 357 sunt favorabile băncilor, iar 236 nu sunt favorabile acestora, din care 250 sunt pronunţate anterior deciziei Curţii Constituţionale cu privire la această lege, iar 326 sunt pronunţate ulterior. 

 
sursa: capital.ro