Construcţia actualei berării a fost realizată după proiectul arhitectului de origine poloneză Zigfrid Kofczinsky, care a participat la edificarea mai multor obiective arhitecturale importante din România, inclusiv Castelul Peleş.
Deschis in 1899 de trei frati care voiau sa comercializeze berea unchiului lor, restaurantul a devenit un magnet pentru societatea bucuresteana. Dramaturgul Ion Luca Caragiale, poetul George Cosbuc si regele Carol sunt doar cateva dintre personalitatile care frecventau acest local. In prezent, Caru' cu Bere reprezinta un monument istoric protejat.
Imobilul este format din două corpuri de clădire așezate pe aliniere. Corpul A este compus din pivniță cu bolți de cărămidă, parter și mezanin, etajul I și II, mansardă (pod). Sala de consumație situată la parter și mezanin are 7 m înălțime, decorată în stil gotic cu coloane și tavane de stucatură, cu lambriuri sculptate și picturi.
Comunicația se face prin scări de stejar sculptate. La etaje se află câte 10 încăperi și dependințe. Scara principală este din marmură. La mansardă sunt camerele de serviciu. Corpul B are pivniță, parter și 2 etaje, din care unul parțial mansardat. Este o construcție mai simplă, pivnița având grinzi de fier cu bolțișoare, la parter 2 prăvălii spațioase, la etaje câte 8 camere
„A fost o berărie care s-a remarcat prin nobleţe şi rafinament, prin lipsa feţelor de masă. Aici puteau intra şi un om simplu, de pe stradă, dar şi un magistrat. Petrecerile ţineau câteodată până dimineaţa. Într-o seară, trei cheflii nu s-au mai dat duşi decât dimineaţa. Au chemat o birjă să-i ducă acasă, însă au încurcat adresele şi s-au întors la berărie. Aici li s-au pus bileţele cu adresa în piept”, este una dintre întâmplările hazlii ale vremii.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Ne gasesti si pe Instagram si Pinterest