Investitii
Cat valoreaza activele GTC din Romania
Activele detinute de dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centers (GTC) in Romania au fost evaluate dupa primul trimestru al anului la 238,3 milioane de euro, respectiv 14% din portofoliul companiei in Europa de Sud-Est, in usoara crestere fata de sfarsitul anului trecut. Compania detine complexul de birouri City Gate din Bucuresti si trei centre comerciale Galleria la Suceava, Buzau si Piatra Neamt, reprezentand 14% din portofoliul total al GTC evaluat la 1,702 miliarde de euro, potrivit raportului trimestrial al dezvoltatorului. Sursa: Wall-Street.ro
Doua miliarde de dolari, gaura din bula imobiliara
Deficitul de refinantare a creditelor ajunse la maturitate pe segmentul proprietatilor comerciale – de retail, birouri si industrial – din Romania este de circa doua miliarde de dolari, care poate fi acoperit in doi-trei ani de crestere a pietei, potrivit datelor DTZ Echinox. "Romania are o valoare absoluta a deficitului de refinantare de doua miliarde de dolari, reprezentand aproximativ 6% din totalul stocului investit. Dupa deficitul relativ de refinantare, Romania este a treia tara din Europa, dupa Irlanda, cu 19%, si Ungaria, cu 8%", se arata in raportul "Global Debt Funding Gap" al companiei de consultanta imobiliara. Sursa: Jurnalul National
Retail: Cocor: Afaceri si profit de 3 ori mai mari
Cocor SA(COCR), compania care controleaza centrul comercial Cocor Store, a inregistrat in primul trimestru al anului 2011 o cifra de afaceri de 5,86 milioane lei si un profit net de 1,53 milioane lei, valori de 3 ori mai mari fata de realizarile din aceeasi perioada a anului 2010, se arata intr-un comunicat al companiei. Cresterea de peste 200% atat la nivelul cifrei de afaceri cat si a profitului net s-a datorat in principal redeschiderii Cocor Department Store, dar si cresterii veniturilor din vanzarea spatiului publicitar pe mediafatada, aceasta din urma avand in primul trimestru vanzari de 1.29 mil lei, in crestere cu 108,06% fata de 0.62 mil lei in T1 2010. Sursa: Wall-Street.ro
Urbanism: Bloc de 9 etaje langa Ambasada Frantei si casa Otetelesanu
Comisia Tehnica de Urbanism a avizat miercuri un complex de cladiri cu inaltimea maxima de 9 etaje la doar cativa metri de Ambasada Frantei, cladire monument istoric. Imobilele vor adaposti birouri si spatii comerciale. Planul Urbanistic Zonal prin care s-a avizat acest proiect este realizat de firma Western Outdor, unde este actionar chiar presedintele Comisiei de Urbanism, Sorin Gabrea. Sursa: Hotnews.ro
Logistica: Afacerile societatilor de expeditii sunt in scadere. In schimb, piata neagra se extinde
Intermediarii dintre producatori si transportatori acuza barierele de piata si cresterile de preturi la motorina. Desi cifrele oficiale arata ca exporturile au inregistrat un avans de peste 40% in primul trimestru, afacerile societatilor de expeditii sunt in scadere estimata intre 10% si 25%. Unii reprezentanti ai acestui segment gasesc explicatia paradoxului in exporturile invizibile, altii in avansul pietei negre. Sursa: Financiarul