Dacă eşti un fan al genului fantasy, în mod special un împătimit a tot ceea ce înseamnă Stăpânul Inelelor, atunci vizuina de la Muntele Magic ar putea fi destinaţia perfectă pentru tine. Acest munte magic este, de fapt, un hotel cu 13 camere, ce pare a fi desprins din Ţinutul de Mijloc.
Aflată în rezervaţia Huilo-Huilo din zona de nord a Chile, această vizuină îşi primeşte vizitatorii pe un pod de frânghii.
Pentru majoritatea vizitatorilor, primul lucru care atrage atenţia este cascada care curge din vârful vizuinei.
Această destinaţie grozavă se întinde într-o regiune de pădure, cu specii diverse de arbori. Este ca un fel de popas pentru cei care vor să exploreze sălbăticia Patagoniei şi să admire cascadele din zonă.
Ferestrele vizuinei stau cuibărite printre vegetaţia care a crescut pe faţada de stâncă. Cascada care curge din vârf evocă o legendă locală, despre un munte magic ce îndeplineşte dorinţe tuturor celor care îl vizitează.
După explorarea zonei, pe turişti îi aşteaptă barul primitor de la hotelul-vizuină, restaurantul şi sauna.
Sursa: mymodernmet.ro