Guvernul intenţionează să sprijine înfiinţarea de cooperative cărora să le pună la dispoziţie teren şi să subvenţioneze construcţia de locuinţe, schemă prin care se evită specula imobiliară şi profitul dezvoltatorilor, dar şi aspectul de ghetou al locuinţelor sociale, potrivit Strategiei de Locuire întocmite de Ministerul Dezvoltării.
Strategia Naţională de Locuire, un document la care ministerul Dezvoltării lucrează de ceva timp, şi care va fi gata în perioada imediat următoare, trasează harta locuirii în România până în 2020. Revista Capital a intrat în posesia draftului de lucru care a fost actualizat ultima oară în aprilie 2016. Măsurile prezentate în document schimbă total regulile în ceea ce priveşte construcţia, finanţarea şi reabilitarea locuinţelor.
Unul dintre obiectivele trasate de strategie este resuscitarea legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, care, deşi funcţionează din 2005, nu are norme de aplicare.
Ideea guvernului este aceea de a susţine diferite comunităţi, fie că sunt rezidenţii unei localităţi, persoane care economisesc, angajaţi din industrii sau posturi specifice (care au în comun venitul mic), să înfiinţeze organizaţii non-profit prin care să construiască locuinţe în care membrii asociaţiei să locuiască sau pe care să le închirieze. Susţinerea statului ar veni sub forma terenului pus la dispoziţie de primării şi subvenţionarea construcţiei locuinţelor. Bineînţeles şi membrii cooperativei trebuie să contribuie din economiile proprii, însă majoritatea banilor vin din privat sau din fonduri guvernamentale alocate special pentru acest tip de activitate.
„După finalizare, locuinţele sunt ocupate de către membrii societăţii cooperative, în calitate de ocupanţi-proprietari. Este posibil ca în unele cazuri să vândă locuinţele, însă deseori există clauze care impun ca preţul de vânzare să fie în beneficiul societăţii cooperative, vânzătorul păstrând doar fondurile pe care le-a investit până la data vânzării. Acest lucru descurajează specula şi justifică utilizarea fondurilor publice în investiţia iniţială“, se arată în documentul citat.
Strategia guvernului argumentează în favoarea acestei practici prin costul competitiv al locuinţelor, deoarece cooperativa nu va fi axată pe creşterea la maxim a profiturilor, cum sunt dezvoltatorii privaţi. În viziunea autorilor documentului, aceste comunităţi de investitori reprezintă o alternativă la locuinţele sociale care „capătă aspectul unor ghetouri“.
Sursa: capital.ro