Cei doi jucatori au cel putin doua puncte in comun: vin din Suedia si au spus nu bancilor finantatoare. Interprime Properties, subsidiara companiei imobiliare Inter IKEA Centre Group - controlata de miliardarul suedez Ingvar Kamprad - si gigantul din constructii Skanska au facut primii pasi pe piata romaneasca intr-o perioada in care bancile se lupta cu dizolvarea portofoliilor de active imobiliare toxice, si cuvantul finantare a devenit tabu. Cei doi investitori au realizat unele dintre cele mai mari tranzactii cu terenuri din ultimii patru ani si sunt singurii care vor sa isi dezvolte proiectele exclusiv din surse financiare proprii.
Aceasta pare a fi si singura modalitate prin care isi pot asigura niste proiecte castigatoare - de vreme ce presiunea bancilor nu mai garanteaza rezultate pozitive dupa finalizarea unor dezvoltari imobiliare.
„Piata din Romania nu este de neglijat, ca dimensiune, si prezenta pe o asemenea piata poate implica chiar o decizie strategica, decizie care nu se ia in functie de contextul de scurta durata. Piata romaneasca poate deveni, asa cum a devenit pentru alte mari multinationale, o piata principala. In plus, cand ai luxul de a detine intregul capital necesar pentru derularea investitiei, ai o anumita flexibilitate, o rapiditate in executia lucrarilor. Automat apare si cerinta unui randament al investitiei un pic mai mare decat daca ai imprumuta capitalul respectiv“, explica strategia suedezilor Cristian Ustinescu, directorul departamentului de investitii al DTZ Echinox. Sursa capital.ro