Atrasi de dobanzile aflate la minime record si temandu-se de alte oportunitati de investitii, mai multi germani opteaza pentru constructia de locuinte, potrivit publicatiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Biroul federal de statistica a precizat marti ca numarul solicitantilor de permise de constructie a crescut cu 6,2% in primele noua luni din 2012, ajungand la 178.100.
ndreas Geyer, economist sef al ZDB, un grup de firme de constructii, a declarat ca ritmul noilor autorizatii a incetinit usor in ultimele luni, dar ca exista in continuare conditii favorabile. ”Rata ocuparii este puternica, veniturile sunt mari, iar costurile de finantare - scazute”, a afirmat Geyer.
El a mai spus ca Germania nu se afla in pericolul de a trece printr-o bula imobiliara, deoarece atat preturile locuintelor cat si chiriile sunt in crestere, si ca nu exista o crestere exagerata a creditelor ipotecare.
Banca Federala a Germaniei monitorizeaza indeaproape piata imobiliara, a mai scris publicatia mentionata. Banca centrala a indicat in ultimul raport privind stabilitatea financiara ca va interveni daca preturile vor exploda.
Preturile locuintelor noi in cele mai mari sapte orase germane au crescut cu 9% in ultimul an, comparativ cu majorarea de cinci procente de anul trecut, a mai scris Frankfurter Allgemeine Zeitung. Bundesbank estimeaza ca aceasta evolutie va continua.
Noile locuinte joaca un rol decisiv in dezvoltarea industriei de constructii. ZDB se asteapta la un profit cu 7% mai mare din acest domeniu in 2012 si la o crestere de 4-6% anul viitor, potrivit publicatiei mentionate. Sursa capital.ro