Final Distribution, importatorul si distribuitorul brandurilor de materiale de constructii Gerard, Delta si Keylite, a incheiat anul 2010 cu o cifra de afaceri de peste 4 milioane euro, mentinandu-se la nivelul anului 2009. Pentru anul 2011 compania estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20% fata de 2010, pe fondul finalizarii unor investitii de 500.000 euro intr-un nou segment de activitate in semestrul al doilea al anului trecut. „Chiar daca 2010 a fost in continuare un an dificil pentru piata materialelor de constructii, am reusit sa ne mentinem volumul vanzarilor pentru produsele din portofoliu la nivelul anului 2009. In plus, 2010 a fost pentru Final Distribution un an al investitiilor in dezvoltare”, declara Dan Mircescu, director general Final Distribution.
Cea mai mare pondere din cifra de afaceri din anul 2010 a fost reprezentata de vanzarile realizate pentru tigla metalica cu acoperire de piatra naturala GERARD, cu un procent de 65% din totalul vanzarilor inregistrate. Final Distribution detine peste 70 % din piata tiglei metalice cu acoperire de piatra naturala, prin tigla GERARD care are in acest moment cea mai mare pondere in portofoliul companiei, urmata de membranele de protectie pentru acoperis si fundatii DELTA, cu o pondere de 21%. In aprilie 2010 compania si-a completat portofoliul de produse cu brandul irlandez de ferestre de mansarda KEYLITE, oferind astfel un pachet complet de solutii pentru acoperisuri.