Meniu Anunt
12-10-2015

Endava se mută în AFI Business Park

share:

 Endava se mută în AFI Business Park
Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapidă creștere din regiune, cu peste 2.400 de angajați la nivel de grup, având sediul central în Londra, birouri în New York, Atlanta, Frankfurt și centre de livrare în România, Moldova, Macedonia

Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapidă creștere din regiune, cu peste 2.400 de angajați la nivel de grup, având  sediul central în Londra, birouri în New York, Atlanta, Frankfurt și centre de livrare în România, Moldova, Macedonia și Serbia, a inaugurat noul sediu din București, în complexul AFI Business Park.

dată cu relocarea într-un spațiu mai mare, Endava creează condițiile pentru continua extindere a centrului său din București, ceea ce înseamnă oportunități de creștere și pentru oamenii din companie.  

De la deschiderea centrului de livrare în București, în 2012, echipa Endava a crescut cu mai mult de 100 de persoane în fiecare an.

Profesioniștii IT din echipele din București sunt implicați în proiecte pentru clienți importanți, companii internaționale din Marea Britanie și SUA, care activează, în principal, în domeniile plăților electronice și asigurărilor.

Principalele proiecte livrate de la București includ: dezvoltarea unei noi generații de platforme de plăți electronice, pentru unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți din Marea Britanie; dezvoltarea unei platforme folosind tehnologiile Scala și Akka, pentru un furnizor de servicii de digital-banking cu operațiuni la nivel global; livrarea unui set de aplicații și servicii software complet integrat, care să gestioneze end-to-end procesul de acordare de credite ipotecare pentru imobile rezidențiale și comerciale.  

Endava oferă oportunități de carieră atât pentru proaspăt absolvenți în domeniul IT, cât și pentru profesioniști IT cu experiență, căutând în special persoane care au cunoștinte în domeniile Java, .NET, PHP, Mobile Development, Business Intelligence, Test Automation, dar și persoane specializate în anumite tehnologii specifice, precum Scala, Message Broker, Ruby, Oracle IAM sau Siebel.  

În România, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 37 milioane euro în 2014, în creștere cu 40% comparativ cu anul precedent, și numără peste 1.350 de angajați în trei centre de livrare:  361 în București, 669 în Cluj-Napoca și 327 în Iași.

Noul birou Endava din București, aflat în clădirea AFI Park 3, are o suprafață de peste 5.000 mp, desfășurată pe 4 etaje (9, 8, 7 și 6).

Amenajarea noilor birouri a fost realizată în jurul tematicii ”activități outdoor”, punându-se accent pe noi elemente în organizarea spațiului de lucru: mai multe spații de break-out, patru game rooms, câte două spații de discuții pentru două-trei persoane amenajate într-un stil mai relaxat (POD-uri) la fiecare etaj, spațiu de lucru cu multă lumină naturală pentru fiecare angajat, o îmbunătățire fonică datorată utilizării materialelor specializate, iluminare LED, sistem îmbunătățit de aerisire/filtrare aer curat și condiționat.

"Compania noastră se află în continuă creștere. Relocarea din AFI 1 facilitează  extinderea echipei din București până la 650 de persoane",  a afirmat Radu Grosu, Delivery Director Endava București.

Sursa: dailybusiness.ro