Celebrarea vieții și operei lui Eminescu a devenit deja o tradiție asumată, fără îndoială frumoasă, pe data de 15 ianuarie. Și în 2025, internetul și rețelele sociale au fost invadate de articole de popularizare și postări mai mult sau mai puțin originale despre marele poet.
Deși poate că mulți dintre noi n-am reușit să ne oprim, în iureșul zilei, pentru a ne lăsa realmente pătrunși de scrierile lui, gândul ne-a zburat, totuși, la Eminescu. Din discuțiile de ieri ale colegilor de muncă (de la Titirez.ro și imoPR) am rămas cu o întrebare interesantă, ce încerca să facă o punte peste cei 175 de ani care s-au scurs de la nașterea poetului. Și-ar fi găsit Mihai Eminescu un job de copywriter sau content creator în 2025? Ar fi putut el avea, cu alte cuvinte, o profesie modernă, ce monetizează în mod susținut creativitatea și talentul scriitoricesc? Desigur că această întrebare poate fi reformulată și redusă la:
Cum și-ar câștiga azi Eminescu existența?
Pornind totuși de la întrebarea inițială, aș spune că talentul lui Eminescu ar fi fost, fără îndoială, o mare valoare (și) pentru un copywriter, ținând cont aici de creativitatea sa incontestabilă, ca și de erudiția și nivelul înalt de stăpânire a limbii (române, dar nu numai). Iar cum ceea ce se numește acum content creator nu poate opera în absența IDEII, care adesea se naște tocmai la nivelul cuvintelor, probabil că atribuțiile sale ar fi putut fi extinse, fără probleme, și în această direcție.
Cu toate astea, însă, tind să cred că Eminescu ar fi avut dificultăți în a se subordona unor interese vădit comerciale, mai mult sau mai puțin transparente. Sunt șanse mari, totodată, ca apariția și utilizarea tot mai răspândită a ChatGPT (și a unor instrumente similare) să-i fi perturbat semnificativ procesul creativ, dată fiind presiunea crescândă de creștere a productivității asociată unor asemenea salturi tehnologice – presiune care, cel puțin în plan uman, nu poate să nu afecteze calitatea „produsului” finit. Nu mai vorbesc, desigur, de sentimentul de revoltă amestecat cu inutilitate ce l-ar fi încercat în fața entuziasmului zdrobitor pentru creațiile „compilate” ale inteligenței artificiale, care erodează nu doar originalitatea individuală, ci însuși conceptul de autenticitate.
În zilele noastre, așadar, pe Eminescu l-aș vedea, mai degrabă, tot ca jurnalist, după cum odinioară și-a câștigat existența ca gazetar. Aș crede că nici aici nu i-ar fi ușor, pentru că și presa s-a schimbat mult, mai cu seamă în ultimii 10-15 ani, sufocată fiind de diverse presiuni financiare – de lupta acerbă pentru supraviețuire, până la urmă. Poate că domeniul investigațiilor l-ar fi ajutat să-și păstreze, cel puțin într-o anumită măsură, sentimentul că își pune talentul în slujba unui ideal social, în vreme ce politica de azi l-ar fi înecat, probabil, într-un sentiment de silă și neputință.
Fără îndoială că poezii ar fi scris în continuare, deși a trăi doar din asta l-ar fi condamnat la un trai dacă nu mizer, cel puțin marcat de o semnificativă nesiguranță financiară (în ciuda extinderii fără precedent a pieței cărții, la care suntem martori azi). Dar poate că aici s-ar fi repliat puțin și ar fi ales, în compensație, un post de profesor de literatură (sau chiar filosofie?!) la Universitate. Îndrăznesc să cred că o asemenea combinație ar fi fost una destul de fericită, permițându-i lui Eminescu să se mențină netulburat în sfera preocupărilor sale intelectuale, fără a face (mari) compromisuri pentru a-și asigura supraviețuirea. Aflat la adăpostul (relativ al) catedrei academice, s-ar fi retras el însuși, probabil, îndărătul resemnatei contemplaţii atribuite Luceafărului:
„Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.”
