Dobanzile la creditele imobiliare in lei au scazut la un minim istoric de 5,2%/an in luna iulie, la jumatate fata de nivelul din urma cu trei ani, cand bancile vindeau doar credite in euro si dobanzile la cele in lei aveau dobanzi de 10%.
Acum, insa, creditele in lei au ajuns mai ieftine decat cele in euro. Dobanzile la aceste credite in moneda nationala au ajuns sub nivelul creditelor ipotecare in zloti polonezi, forinti maghiari sau coroane cehe, urmand astfel miscarea BNR de relaxare a politicii monetare din ultimii ani. Dobanda-cheie la lei a scazut de la 6,25% pe an in 2011 la 3,25% pe an in prezent.
„Ieftinirea creditelor este un efect al scaderii Robor si nu al scaderii marjelor de castig ale bancilor. Unele banci chiar si-au ingrosat marja in ultima perioada pentru ca Robor a scazut foarte jos si cu vechile marje ajungeau cu ratele de dobanda sub 5%. Nu au dorit sa coboare sub acest nivel“, comenteaza Gabriel Cretu, fost bancher si actual managing partner al firmei de consultanta Adwisers.
Indicatorul Robor s-a redus cu peste doua puncte procentuale doar din august 2013 incoace, de cand BNR a reluat ciclul de relaxare monetara, in timp ce indicatorul Euribor la 3 luni (utilizat ca referinta pentru creditele in euro) a fost stabil, fiind deja in apropiere de zero.
Potrivit brokerilor, in prezent, circa 90% din creditele imobiliare noi sunt in lei, in timp ce credite in euro mai contracteaza doar clientii cu venituri mari sau cei care au salarii exprimate in valuta. Astfel, stocul creditelor ipotecare in lei a ajuns la 6,5 miliarde de lei in iulie, de trei ori peste nivelul din urma cu un an. Ponderea acestora in totalul creditelor acordate de banci pentru achizitia de locuinte a urcat astfel de la 5% la 15%.
Sursa: zf.ro