Meniu Anunt
23-02-2017

Dezvoltatorul mall-ului ParkLake si compania de servicii financiare Bankinter lanseaza un fond de investitii si pregateste proiecte de 200 mil. euro

share:

Dezvoltatorul mall-ului ParkLake si compania de servicii financiare Bankinter lanseaza un fond de investitii si pregateste proiecte de 200 mil. euro
Grupul Bankinter, specializat in servicii bancare si de finantare, si Sonae Sierra, dezvoltatorul mall-ului ParkLake din cartierul Titan si unul dintre cei mai mari investitori in proiecte comerciale din Europa, au finalizat procesul de creare a fondului

Grupul Bankinter, specializat in servicii bancare si de finantare, si Sonae Sierra, dezvoltatorul mall-ului ParkLake din cartierul Titan si unul dintre cei mai mari investitori in proiecte comerciale din Europa, au finalizat procesul de creare a fondului propriu de investitii imobiliare ORES Socimi si listarea sa la Bursa Alternativa de Investitii (MAB, dupa denumirea din limba spaniola).

Acest fond de investitii imobiliare listat la bursa a fost creat in decembrie 2016, la paritate egala intre Bankinter si Sonae Sierra, unde 50% din fonduri sunt detinute de Sonae si 50% de Grosvenor. In prima luna de la lansare, cele doua companii au reusit sa duca la bun sfarsit implementarea fondului Socimi (acronimul din spaniola pentru Fond de investitii Imobiliare) precum si listarea sa la bursa MAB.

ORES Socimi a intrat pe aceasta piata dupa ce a reusit in timp record, tot in Decembrie 2016, o crestere de capital de 196,6 milioane euro, capital subscris mai ales de catre clientii de private banking ai Grupului Bankinter. Dupa aceasta marire de capital, clientii Bankinter au ajuns sa detina un portofoliu de 86% din Socimi, Bankinter Group, 10%, si Sonae Sierra, 3,75%.

Dupa marirea de capital, ORES Socimi consta intr-un numar de 196.695.211 actiuni, fiecare actiune la valoarea nominala de 1 euro.

Investitia minima propusa clientilor bancii pentru a putea accesa fondul a fost de 250.000 euro, cu conditia ca aceasta suma sa reprezinte mai putin de 10% din activele financiare a clientului.

Obiectivul final al fondului Socimi este de a detine active evaluate la 400 milioane euro, adica dublul sumei colectate prin marirea de capital.

ORES Socimi va investi in active imobiliare comerciale, nu in active rezidentiale, care se bucura de un amplasament favorizat, din principalele orase din Spania si Portugalia. Aproximativ 65% dintre active vor fi amplasate in Spania, iar restul in Portugalia.

sursa: wall-street.ro