Meniu Anunt
10-02-2017

Creștere cu 50% a numărului rezervărilor și tranzacțiilor în ansamblul The Park Apartments în 2016

share:

Creștere cu 50% a numărului rezervărilor și tranzacțiilor în ansamblul The Park Apartments în 2016
O treime dintre clienți au finanțat tranzacțiile cu sume cash, iar 50% au preferat alte credite ipotecare decât cele din programul Prima Casă.

O treime dintre clienți au finanțat tranzacțiile cu sume cash, iar 50% au preferat alte credite ipotecare decât cele din programul Prima Casă.

 

București, februarie 2017 - Evoluția vânzărilor a fost suținută de comunitatea deja formată în jurul proiectului, precum și de gândirea unor produse rezidențiale adaptate cererii actuale din piață. În acest moment, în ansamblul THE PARK Apartments s-au mutat deja peste 150 de familii, marea majoritate fiind formată din persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, studii superioare sau post-universitare și venituri medii și superioare. Un sfert dintre persoanele care au vizitat acest ansamblu rezidențial în anul 2016 lucrează în domeniul IT sau în business-uri conexe.

 

Pe parcursul întregului an 2016 reprezentanții dezvoltatorului proiectului THE PARK Apartments au semnat 147 de contracte de rezervare sau de vânzare-cumpărare. Comunitatea THE PARK a crescut anul trecut cu 120% ajungând la un total de peste 150 de familii.

 

Prima clădire din ansamblul rezidențial cu 69 de apartamente a fost livrată în a doua jumătate a anului 2014 și vândută integral până la finalul anului 2015. În luna mai 2016 a fost dată în folosință clădirea doi din proiectul THE PARK Apartments formată din 121 de apartamente. În primăvara acestui an dezvoltatorul va da în folosință și clădirea trei din ansamblu, un bloc cu 130 de apartamente. Ultima clădire va fi gata în a doua jumătate a acestui an. Tot în acest an va fi dat în folosință și un proiect amplu de amenajare peisagistică cu spații de joacă și de petrecere a timpului liber moderne care a atras investiții totale de 500.000 de euro.

 

“Segmentul mediu-superior a devenit foarte activ în piață în ultimii doi ani. Noi am reușit să gândim un produs adaptat pe nevoile acestui segment, cu un accent foarte mare pus pe calitatea construcției, pe serviciile oferite comunității sau pe consultanța acordată pe parcursul întregului proces de achiziție”, explică Silviu Grigorescu, director general Hanner România. THE PARK Apartments dispune de o echipă proprie de vânzări gândită pentru a oferi servicii complete clienților care pornesc de la prezentarea atributelor tehnice ale construcției, client service, consultanță financiară și consultanță de design.

 

Doar 18% din tranzacțiile efectuate anul trecut au fost realizate cu ajutorul unor credite tip Pima Casă. Mai mult de o treime dintre clienți au ales să finanțeze tranzacțiile cu sume cash, o parte dinre aceștia realizând achiziții tip upgrade imobiliar, respectiv au vândut un imobil mai vechi și au ales un apartament nou cu avantaje tehnice superioare oferite. Jumătate dintre clienții THE PARK Apartments au optat pentru finanțarea tranzacțiilor cu alte produse ipotecare din piață decât Prima Casă. Aceste rezultate au fost posibile prin atragerea în echipa THE PARK Apartments a unui fost broker de credite care a oferit clienților consultanță personalizată ajutându-i să identifice oferte pliate pe nevoile specifice ale acestora 

 

Cel mai căutat tip de apartamente în 2016 în ansamblul THE PARK Apartments a fost reprezentat de unitățile de trei camere.

 

Proiectul THE PARK Apartments este dezvoltat de compania lituaniană HANNER la o distanță de 300 de metri de Parcul Tineretului și a atras investiții totale de circa 40 de milioane de euro. Întreaga investiție a fost asigurată din fonduri proprii. Ansamblul dispune de patru clădiri și va totaliza 450 de apartamente cu una, două, trei și patru camere. Ultimele nivele din clădirile doi, trei și patru din proiect vor include și apartamente adresate segmentului premium al pieței imobiliare cu terase generoase și soluții de design alese de cele mai premiate echipe de arhitecți și designeri din România.