Doua dintre cele trei terenuri aferente sunt in suprafata de cate 11.000 metri patrati si au fost vandute cu 120.000-156.000 euro, al treilea teren avand o suprafata totala de 25.000 metri patrati si fiind cedat cu 544.400 euro. Preturile nu includ TVA.
Activele au fost vandute prin licitatie deschisa cu strigare, la care s-a inscris cate un singur ofertant.
In bugetul pentru acest an, Guvernul si-a propus sa incaseze 706 milioane lei din vanzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmand astfel sa creasca de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.
Consultanti imobiliari au declarat recent ca infiintarea unui fond imobiliar listat la bursa pentru administrarea activelor RA-APPS sau transferul acestor servicii catre firme private sunt alternative la vanzarea individuala a proprietatilor, care ar asigura o transparenta sporita si un profit mai bun pentru stat.
Ei au aratat ca vanzarea activelor RA-APPS in conditiile actuale ale pietei nu este cea mai buna solutie.
Infiintarea fondului de investitii ar trebui insa precedata de o curatare a portofoliului, astfel incat sa fie pastrate doar activele performante care sa atraga investitori. Sursa wall-street.ro