Meniu Anunt
06-02-2015

Chirii în creştere pentru spaţiile de birouri din Bucureşti

share:

Chirii în creştere pentru spaţiile de birouri din Bucureşti
Anul trecut, tranzacţiile de închiriere cu spaţii de birouri au fost în creştere. S-a înregistrat o majorare de circa 40% pentru suprafaţa totală intermediată, rezultând cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani, în ceea ce priveşte rata de neocupare din pia

Anul trecut, tranzacţiile de închiriere cu spaţii de birouri au fost în creştere. S-a înregistrat o majorare de circa 40% pentru suprafaţa totală intermediată, rezultând cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani, în ceea ce priveşte rata de neocupare din piaţă. În plus, raportul de piaţă realizat arată că în ultimele trei luni ale anului 2014 chiriile pentru spaţiile de birouri din Capitală au crescut cu 0,5 euro.

În ultimii 6 ani, cererea a depăşit 221.000 mp, întreaga activitate de tranzacţionare de pe piaţă, cererea şi renegocierile, ridicându-se la aproximativ 300.000 mp. Realocarile în interiorul stocului modern însumează 108.000 mp, 61% reprezentând tranzacţii de preinchiriere. Realocările din vile şi spaţii de birouri clasa C totalizează 40.000 mp. Volumul extinderilor deschise de chiriaşi existenţi sau de companiile noi totalizează 74.000 mp. Majoritatea cererilor a fost înregistrată în Centru Nord (46%), Pipera Sud (24%), urmată de zona de Vest (13%).

Renegocierile şi reînnoirile termenilor contractuali au fost în scădere pe piaţa de birouri. În cele mai multe cazuri, opţiunea de a rămâne în actuala clădire a fost preferată de chiriaşii care s-au putut extinde şi care au fost mulţumiţi de locaţia în care se află.

Activitatea dinamică de închiriere a spaţiilor de birouri a dus la o scădere a ratei de neocupare a clădirilor de birouri clasa A şi B. În Capitală, sunt 288.000 mp de spaţii de birouri neocupate, mai mult de 35% dintre acestea fiind în zona Pipera. Cele mai mici rate de neocupare se înregistrează în zona Victoriei-Aviatorilor, urmată de Pipera Sud şi zona de Vest, respectiv zona Barbu Văcărescu-Floreasca.

La începutul acestui an, chiriile spaţiilor de birouri au crescut, ajungând la o medie de 18,5 euro/mp lunar, pentru spaţiile prime. Spre exemplu, în zona Victoriei (CBD, zona centrală de afaceri), rata chiriei pentru spaţiile de birouri de clasa A se încadrează în intervalul 15 - 18.5 euro/ mp/ lună, iar în Centru Nord în intervalul 15 - 17 euro/ mp/ lună. În locaţiile semi-centrale, chiriile se încadrează în intervalul 12 - 15 euro/ mp/ luna, iar în zonele periferice chiria pentru spaţii de clasa A variază între 9 şi 12 euro/ mp/ lună.

Se aşteaptă ca nivelul livrărilor de spaţii de birouri să fie mai ridicat cu 30 de procente, anul acesta. În total, sunt programaţi pentru finalizare 154.000 mp, aproximativ 28% din această suprafaţă fiind preînchiriată. Cele mai multe clădiri aflate în construcţie vor fi livrate în zona Barbu Văcărescu-Floreasca şi în zona de Vest.

 

Sursă: wall-street.ro