Dezvoltatorul chinez Beijing Construction Engineering Group Co., impreuna cu grupul britanic Manchester Airports si dezvoltatorul imobiliar Carillion, va dezvolta un cartier de afaceri in Manchester, sub denumirea de Airport City.
Cartierul se va intinde pe 61 de hectare, iar cladirile, odata finalizate si inchiriate, vor avea o valoare estimata la 800 milioane de lire sterline. Zona Manchester Airport, cel mai aglomerat hub de transport din Marea Britanie dupa Londra, este tranzitata de peste 20 milioane de pasageri pe an.
Marea Britanie si China au incheiat in urma cu 3 ani un memorandum prin care stabilesc ca tinta dublarea comertului bilateral pana in anul 2015, la 100 miliarde de dolari pe an. „Implicarea noastra in proiectul Airport City reprezinta o extensie a memorandumului de intelegere dintre China si Marea Britanie, unde cautam de ceva timp oportunitati de parteneriat in domeniul infrastructurii”, a declarat intr-un comunicat Xing Yan, director executiv al Beijing Construction Engineering.
De asemenea, cancelarul britanic George Osbourne a declarat ca acesta va fi unul din cele mai mari proiecte britanice, de la construirea Stadionului Olimpic din Londra incoace, si va crea 16.000 de locuri de munca. El va tinti statutul de centru international de afaceri, urmand sa concureze cu alte importante cartiere de afaceri europene, precum cele din Amsterdam sau Barcelona. Aeroportul va inaugura de asemenea o linie aeriana directa cu China.
Sursa: dailymail.co.uk