Meniu Anunt
20-06-2018

Cat de mult au scazut preturile proprietatilor imobiliare in ultimii doi ani

share:

Cat de mult au scazut preturile proprietatilor imobiliare in ultimii doi ani
Intervalul 2008-2010 a adus pe piata imobiliara o scadere medie de 31,6% a preturilor la apartamentele vechi si o scadere medie de 26,3% la cele noi, conform unui studiu realizat de Darian.

Intervalul 2008-2010 a adus pe piata imobiliara, daca vorbim de segmentul de apartamente vechi, o scadere medie de 31,6% a preturilor, in timp ce, in zona de locuinte noi, scaderea medie a fost de 26,3% la nivelul celor 20 de orase analizate de compania de evaluare Darian intr-un studiu publicat astazi. In topul ieftinirilor regasim Bucurestiul, unde preturile au scazut, pe parcursul anului trecut, cu 55,2% fata de perioada de boom imobiliar din 2008.

Daca vorbim de piata chiriilor, aici ieftinirile nu sunt uniforme la nivelul tuturor oraselor mari ale Romaniei. Astfel daca Baia Mare, chiriile au scazut cu aproximativ 49% fata de cele practicate in 2008, la Miercurea Ciuc acestea s-au ieftinit cu doar 26,2%, releva studiul celor de la Darian. Pe zona terenurilor, proprietatile din Iasi au cunoscut cele mai mari ieftiniri anul trecut fata de 2008, de 68,7%, in timp ce Constanta se claseaza pe locul al doilea, cu scaderi ale preturilor pe acest segment de 64%.

Vor veni investitori noi

Reprezentantii Darian sunt de parere ca, in 2011, pe piata imobiliara autohtona vor patrunde o serie de noi investitori, interesati sa preia unele ansambluri rezidentiale nefinalizate. „Efectul acestui lucru va fi acela ca preturile locuintelor noi ar putea sa scada usor, deoarece noii dezvoltatori, nefiind nevoiti sa aloce bugete de mari dimensiuni, asemeni cazurilor ridicarii unui ansabmlu dela 0, isi vor permite sa vanda si la preturi chiar mai mici de 800 de euro pe metru patrat”, precizeaza Adrian Crivii, directorul general al Darian.

Mai mult, acest lucru ar putea veni si in ajutorul bancilor care au pus sechestru pe unele proiecte finantate, dar care nu s-au dovedit de succes in ceea ce priveste vanzarile, ele avand posibilitatea, prin aparitia de noi investitori, sa le vanda in vederea recuperarii prejudiciilor.