Cum s-a dezumflat afacerea PUZ-urilor ilegale
Consilierii generali nu au reusit, ieri, sa aprobe planurile de construire a turnurilor din Bucuresti, in schimb au votat alte proiecte, de frica sa nu pateasca ca in cazul Constanda. Alesii din Consiliul general al Muncipiului Bucuresti (CGMB) au avut, ieri, o zi grea. Au avut pe ordinea de zi nu mai putin de 105 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ). La inceput, consilierii au votat dupa ureche , mai ales ca edilul sef, cel care a convocat sedinta de Consiliu General in care s-au discutat ulimele derogari, nu a fost prezent. Azi este ultima zi cand se poate intra in legalitate. Consilierii au votat pe banda rulanta 15 PUZ-uri, au respins alte aproximativ cinci, si abia dupa "jurizare" si-au dat seama ca informatiile pe baza carora votau erau eronate. Atunci s-a produs haos in sala, iar multi alesi s-au dat de gol, pentru ca nu citeau documentatiile de urbanism, ci votau dupa niste informatii date de societatea civila. Stiri.rol.ro
Bulgaria a crescut viteza maxima pe autostrazi
In cadrul reuniunii regulate saptamanale a guvernului bulgar, s-a decis ca viteza maxima pe autostrazi sa fie de 140 km/h, iar pe restul drumurilor viteza de deplasare sa fie de 120 km/h. De asemenea, s-a decis sa se elimine posibilitatea de a se construi facilitati pentru publicitate pe autostrazi si drumurile expres. Legat de circulatia pe drumurile publice, s-a introdus interdictia de oprire si stationare a vehiculelor, cu exceptia celor de interventii speciale asupra carosabilului. Conducatorilor auto li se va interzice intoarcerea, mersul inapoi, intrarea sau trecerea de banda despartitoare, inclusiv in locurile in care aceasta este intrerupta. La sfarsitul anului trecut, prim-ministrul Boiko Borisov de asemenea a comentat ideea de crestere a vitezei de trafic pe autostrazi si propunerile pentru modificarile aduse in Legea circulatiei pe drumurile publice. Curierul National
Noii sefi ai BCR vor avea si birouri noi: turnul mostenit de la Bancorex e in renovare
BCR, cea mai mare banca de pe piata, nu schimba numai garnitura de top management, ci si birourile in care vor lucra cei sapte membri desemnati in noua componenta a comitetului executiv. Tomas Spurny, cehul care a fost ales de austriecii de la Erste sa preia functia de CEO, isi va incepe mandatul intr-un birou nou amenajat la etajul 15 din turnul pe care BCR l-a mostenit de la fosta Bancorex. Ce-i drept dimensiunile acestuia ar urma sa fie reduse, insa aceasta nu ar insemna decat o aducere la "normal". Bank News
Intrarea Starbucks pe piata din India intarzie
Reprezentantii lantului de cafenele Starbucks si-au dezvaluit planurile de a deschide pana in septembrie primele unitati din India, anuntul venind la un an de la semnarea parteneriatului cu gigantul local Tata. Initial Starbucks a anuntat ca va deschide cafenelele pe parcursul anului 2011. Primele unitati, care vor fi co-branduite in "Starbucks Coffee: A Tata Alliance" se vor deschide in Mumbai si New Delhi, potrivit Reuters. Prin joint-venture-ul creat cu Tata, Starbucks va cumpara cafea de la grupul local. Potrivit BBC, Starbucks si Tata vor sa investeasca circa 80 de milioane de dolari in prima faz de dezvoltare a retelei. In prezent, lantul de cafenele numara 17.000 de unitati la nivel global, dintre care o treime sunt in afara Statelor Unite. Anul trecut, Starbucks a anuntat ca vrea sa isi reorganizeze activitatea, creand o divizie speciala pentru regiunile China si Asia Pacific. Daily Business