Meniu Anunt
13-10-2016

Bugetul pentru "Casa Verde", suplimentat cu 20 de milioane de lei, de care pot beneficia 3.000 de noi solicitanti

share:

Bugetul pentru "Casa Verde", suplimentat cu 20 de milioane de lei, de care pot beneficia 3.000 de noi solicitanti
Ministerul Mediului a decis, miercuri, sa suplimenteze cu 20 de milioane de lei bugetul alocat populatiei pentru programul "Casa Verde", 3.000 de noi solicitanti putand accesa astfel programul, in conditiile in care aproape doua treimi din bugetul total a

Ministerul Mediului a decis, miercuri, sa suplimenteze cu 20 de milioane de lei bugetul alocat populatiei pentru programul "Casa Verde", 3.000 de noi solicitanti putand accesa astfel programul, in conditiile in care aproape doua treimi din bugetul total au fost consumate doar in primele doua zile ale perioadei de depunere a dosarelor.

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) anunta ca a decis, miercuri, suplimentarea bugetului alocat populatiei pentru programul "Casa Verde", de la 60 de milioane de lei, la 80 de milioane de lei, aproximativ 3.000 de noi beneficiari putand astfel sa acceseze acest program, conform News.ro.

”Ma bucura deosebit de mult interesul mare pe care populatia l-a aratat pentru programul Casa Verde, unul din piloanele importante ale abordarii pe care Ministerul Mediului a avut-o in acest an pentru a sustine tranzitia catre economia verde in Romania. Pentru ca bugetul alocat deja s-a epuizat in unele judete si pentru a raspunde numarului mare de cereri depuse la sediile agentiilor locale de protectia mediului, am decis astazi (miercuri, n.r.) suplimentarea, la nivel national, a bugetului Casa Verde destinat persoanelor fizice. Vrem sa venim astfel in intampinarea cat mai multor romani care aleg sa foloseasca energiile regenerabile pentru incalzirea locuintelor”, a declarat Cristiana Pasca Palmer, ministrul Mediului.

MMAP precizeaza ca bugetul alocat a fost repartizat fiecarui judet, in functie de numarul de locuitori al acestuia. Programul "Casa Verde" a demarat luni, iar pana la aceasta ora a fost epuizata circa 65,8 la suta din suma pusa la dispozitie de MMAP prin Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), inainte de suplimentarea decisa miercuri, mai arata reprezentantii ministerului.

Mai mult de o treime din bugetul alocat Programului Casa Verde, reprezentand circa 22 de milioane de lei, a fost consumata chiar in prima zi a perioadei de depunere a dosarelor. La sfarsitul zilei de 10 octombrie, cele mai multe dosare au fost depuse, conform datelor MMAP, in judetele Prahova (201 dosare), Neamt (169 dosare) si Vaslui (144 dosare). Cele mai putine dosare s-au depus in judetul Braila - 36 dosare.

Ministerul mai arata ca, din punct de vedere procentual, exista judete precum Mehedinti sau Salaj, unde in prima zi de depunere a dosarelor bugetul a fost epuizat.

Sursa: wall-street.ro