Meniu Anunt
07-03-2016

Bancherii anunta ca piata imobiliara va fi data peste cap de Legea darii in plata

share:

Bancherii anunta ca piata imobiliara va fi data peste cap de Legea darii in plata
Aceştia afirmă, încă o dată, că în forma actuală legea va crea efecte negative, iar cei mai afectaţi vor fi cei care vor să cumpere locuinţe printr-un credit ipotecar Principalele efecte negative la care se aşteaptă sunt creşterea avansului şi a marjei ca
Aceştia afirmă, încă o dată, că în forma actuală legea va crea efecte negative, iar cei mai afectaţi vor fi cei care vor să cumpere locuinţe printr-un credit ipotecar. Principalele efecte negative la care se aşteaptă sunt creşterea avansului şi a marjei care să acopere riscul.Totuşi, va avea şi un efect pozitiv, şi anume va determina un nou val de scăderi ale preţurilor pentru locuinţe
 
Deşi, dacă ţinem cont de ce s-a întâmplat în ultimii ani, riscurile nu sunt chiar atât de mari, băncile continuă să se teamă de noua lege a dării în plată, lege care prevede că un debitor care este executat de bancă, adică i se ia casa, nu va mai fi obligat să plătească restul ratelor până la stingerea datoriei. Aşa cum am notat şi săptămâna trecută, nu este o practică nouă, fiind una utilizată inclusiv în Statele Unite ale Americii.
 
Problema e că băncile nu vor să-şi asume niciun risc, preferând ca singurii care să-şi asigure riscuri să fie cumpărătorii, o gândire care arată cât de puţin le pasă băncilor de clienţii lor. Aceştia se tem inclusiv de cei care iau credite prin Prima Casă, un program în care creditele sunt garantate de stat, deci riscurile sunt şi mai mici, dacă nu infime. Mai mult, BNR a publicat că rata incidenţei de neplată a creditelor în cazul acestui program era de 2,49%, în timp ce creditele neperformante prin programul guvernamental reprezintă doar 0,04%. Totuşi băncile se tem că de­bitorii vor abuza de prevederile legii, nu-şi vor mai plăti ratele şi vor risca să-şi piardă casele către bănci, doar pentru că ştiu că nu mai trebuie să plătească din momentul în care au fost executaţi.
 
Bancherii afirmă că piaţa imobiliară ar putea fi dată peste cap de legea dării în plată. Cel puţin asta susţin analiştii, care sunt convinşi că băncile vor ridica plafonul de avans pentru credite, în condiţiile noii legi, care aşteaptă avizul Camerei Deputaţilor. Şi asta nu e tot. Locuinţele care vor fi date înapoi de rău-platnici vor duce la o scădere a preţurilor. 
Chiar dacă în ultima perioadă preţurile locuinţelor au dat semne de creştere, specialiştii avertizează că această situaţie este doar una de conjunctură. Perspectiva intrării în vigoare a legii dării în plată schimbă complet datele problemei.
"Cu siguranţă că această mărire de preţuri, după intrarea în vigoare a legii, se va inversa, în sensul că numărul clienţilor solvabili va scădea din cauza măririi avansului la credite ipotecare şi din cauza măririi dobânzilor la credite ipotecare", a declarat dr. Radu Ziliş­teanu, profesor de economie
 
Clienţii nu vor putea profita de scăderea preţurilor

Din păcate, susţin analiştii, de scăderea preţurilor nu vor putea beneficia cumpărătorii obişnuiţi. Aceasta din simplul motiv că legea dării în plată îi va determina pe bancheri să înăsprească condiţiile de creditare pentru a se proteja în faţa riscului fluctuaţiilor de pe piaţa imobiliară.  "Banca poate să facă două lucruri sau combinaţie. 1. Creşte avansul, 2, creşte marja ca să acopere riscul", spune un bancher. 
 
Puţini vor mai fi cei care ar putea obţine credite de la bănci. Principalii afectaţi, susţin analiştii, vor fi tinerii care doresc să-şi cumpere o locuinţă.  "Vorbim despre faptul că 60% din potenţiala bază de împrumutaţi s-ar putea să nu acumuleze suficient de repede capitalul de care este nevoie pentru achiziţionarea unei locuinţe”, afirmă Sergiu Manea, preşedinte executiv bancă. 
 
De altfel, principalele bănci din România au şi început să reacţioneze la riscul reprezentat de o posibilă intrare în vigoare a legii dării în plată. Mai multe bănci au crescut avansul pentru creditele ipotecare de la 15 la 35 %. De asemenea, unele bănci au îngheţat preluarea dosarelor pentru Prima Casă. 
 
De cealaltă parte, iniţiatorii proiectului de lege susţin că unele bănci au anunţat contrariul. Mai mult, aceştia consideră îngrijorările formulate de bancheri şi unii analişti drept tentative de protejare a poziţiei privilegiate pe care băncile o au la ora actuală faţă de clienţi. "Eu nu mai cred de mult în ce spun băncile Eu n-am nicio îndoială că băncile vor să se răzbune pentru că au fost prinse cu ocaua mică", a declarat Radu Zamfir, de­putat PNL.
 
În Uniunea Europeană, doar Spania mai are o lege asemănătoare cu legea dării în plată. Însă prevederile respectivei legi sunt mult mai nuanţate, nefiind valabilă decât pentru anumite tranzacţii.