Meniu Anunt
15-11-2013

Aproape jumatate din spatiile rezidentiale aflate in constructie sunt amplasate in sudul judetului Ilfov

share:

Aproape jumatate din spatiile rezidentiale aflate in constructie sunt amplasate in sudul judetului Ilfov
Potrivit unui raport CBRE, 44% (1.800 unitati) din noile spatii rezidentiale aflate in constructie sunt amplasate in zona de sud a judetului Ilfov.

Potrivit unui raport CBRE, 44% (1.800 unitati) din noile spatii rezidentiale aflate in constructie sunt amplasate in zona de sud a judetului Ilfov.

Aceasta zona continua sa fie preferata de investitorii locali deoarece exista cai de acces bune, transport in comun şi preţuri scazute ale terenurilor.

"Aproximativ 33% din acest stoc se afla in judeţul Ilfov, in timp ce sectorul 3 - cel mai populat sector al Bucureştiului - deţine cel mai mare procent din Bucureşti, respectiv 17%. De asemenea, sectoarele 2 şi 6 deţin fiecare 13,4% din stocul modern", a declarat Razvan Iorgu, director general CBRE Romania.

In acest moment, aproximativ 4.000 de apartamente din 31 de ansambluri rezidenţiale sunt in diverse stadii de dezvoltare şi vor fi livrate pana in 2015, astfel ca stocul ar putea creşte cu 15% in urmatorii doi ani.

In privinta costurilor, 69% din stocul modern este cotat la sub 1.000 euro/mp (suprafaţa construita), imparţit egal intre unitaţi care costa sub 800 euro/mp (majoritatea in judeţul Ilfov, in zona de sud - Confort City, Metropolitan Residence şi in zona de vest - Militari Residence) şi cele care costa intre 800 şi 1.000 euro/mp (in special in sectoarele 3 şi 4 - ansambluri precum Asmita Gardens, New Town Residence, Evocasa Optima).

De asemenea, 23% din stoc este cotat intre 1.000 şi 1.200 euro/mp, amplasat in sectorul 3 (Incity Residences) sau 6 (Orhideea Gardens). Numai 8% din stoc este cotat la peste 1.200 euro/mp, cu unitaţi situate in special in zona de nord a Bucureştiului (sectorul 1) sau Barbu Vacarescu - Lacul Tei (sectorul 2).

Sursa: curierulnational.ro