Alegerea parchetului este o decizie care necesita respectarea mai multor criterii. Pe langa aspect, este indicat sa tinem cont si de functionalitatea pardoselii.
Pentru inceput, este important de stiut tipul incaperii: dormitorul sau biroul si incaperile cu trafic intens sau cu umiditate crescuta vor avea nevoie de tipuri diferite de parchet.
Dupa stabilirea tipului de parchet - masiv, stratificat, industrial, laminat – urmeaza alegerea culorii preferate. Cand alegi culoarea, este indicat sa tii cont de frecventa deplasarii pe zona respectiva, deoarece luciul si culoarea parchetului sunt afectate direct de gradul de trafic.
Astfel, in cazul in care locuiesti intr-o casa cu dimensiuni mici, este bine sa optezi pentru parchet intr-o culoare mai deschisa. Parchetul de culoare inchisa se va degrada mai usor in conditiile unui trafic intens. In plus, cu cat culoarea este mai inchisa, cu atat spatiul va parea mai mic.
Daca vrei sa creezi un ambient cald, este recomandat sa alegi un parchet de culoare brun-roscat. De asemenea, este bine sa ai in vedere si orientarea camerelor atunci cand optezi pentru o culoare sau alta pentru parchet. Lemnul care intra contact cu lumina se oxideaza si isi schimba culoarea in timp, in general tinzand sa capete o nuanta mai inchisa.
De tinut minte ca, in general, este de preferat sa pastrezi acelasi gen de finisaj in toata casa, deoarece finisajele unitare creeaza impresia de spatiu.
In privinta detaliilor, e recomandat sa tii cont si de urmatoarele aspecte: tipul de lemn dorit, taietura (de exemplu, taietura in colturi are mai putine straturi, insemnand ca umezeala este exclusa), dimensiunile, modelul. De asmenea, nu uita sa tii cont de tipul mobilierului - tipul parchetului ar trebuie sa se asorteze cu mobila si accesoriile din camera.