Meniu Anunt
06-02-2018

8 imbunatatiri care aduc profit la vanzarea proprietatii

share:

8 imbunatatiri care aduc profit la vanzarea proprietatii
Cand vine vorba de renovari, unele imbunatatiri pot fi veritabile investitii care iti vor aduce profit considerabil la vanzarea proprietatii tale.

Cu totii am vazut anunturile imobiliare in care sunt insiruite intr-un paragraf o serie de imbunatatiri: parchet, gresie, faianta etc. Dar care este plusul de valoare pe care acestea il aduc unei proprietati si in ce masura cumparatorii sunt impresionati?

Adevarul este ca nu toate imbunatatirile pe care le vei face de-a lungul timpului in proprietatea ta iti vor asigura o recuperare a investitiei la vanzare. Finisajele pur si simplu se demodeaza, in timp ce mobila si aparatura electrocasnica isi pierd din valoare prin uz. 

Care sunt, deci, proiectele in care merita cu adevarat sa investesti timp si bani?

1. Inlocuirea instalatiilor sanitare si electrice - profit de 260% la vanzare

Optimized-inlocuirea-instalatiilor-titirez.ro

Fara indoiala, instalatiile electrice si sanitare noi, inclusiv centrala termica proprie, aduc cea mai multa valoare in momentul vanzarii. Acestea reprezinta "scheletul" unei proprietati si cumparatorii sunt reticenti sa achizitioneze o proprietate daca stiu ca va fi necesar sa sparga toti peretii si podelele pentru a le inlocui. Investeste in materiale de calitate, chiar daca nu se vede, pentru ca un cumparator serios va fi interesat si de acest aspect. 

2. Renovarea baii - 168%

baie-renovata-titirez.ro

O baie curata si renovata, amenajata in nuante pe placul tuturor si cu obiecte sanitare calitative va spori serios atractivitatea proprietatii tale. Cumparatorii se vor gandi ca cel putin o vreme pot folosi fara probleme baia, chiar daca nu este pe gustul lor, aceasta fiind o investitie imediata in minus. O baie renovata inseamna nu doar profit la vanzare, ci si o tranzactie mai rapida. 

3. Renovarea bucatariei - 168%

bucatarie-renovata-titirez.ro

Sa recunoastem: bucataria este inima oricarei locuinte. Aici se reuneste toata familia si se pregatesc mese delicioase. Orice cumparator este interesat de bucatarie si va fi impresionat de un spatiu bine amenajat, care poate fi folosit imediat. Investeste in calitate (lemn, suprafete din piatra naturala, instalatii sanitare elegante) si vezi cum se vor bucura toti clientii veniti la vizionare. 

4. Zugravit - 112%

zugravire-titirez.ro

O alta imbunatatire care isi va dubla investitia la vanzare este zugravitul. Un apartament ingrijit si zugravit proaspat inseamna mai putina bataie de cap la mutare pentru cumparator. Vei primi oferta dorita mult mai repede!

5. Imbunatatirea podelelor - 102%

wood-flooring-V2-632x348

O investitie care are potentialul de dublare, atata timp cat tinem cont de criteriul "calitate". Daca ai parchet din lemn masiv in casa, nu il scoate pentru a pune cel mai ieftin parchet laminat. Incearca mai intai sa raschetezi si sa lacuiesti lemnul masiv, pentru ca acesta are valoare mult mai mare in ochii cumparatorilor. 

La fel este si cazul gresiei si faiantei. Apeleaza la finisaje din categoria medie, in nuante neutre, care sa fie pe placul oricui. Finisajele ieftine mai degraba vor indeparta potentialii clienti, care se vor gandi ca vor trebui sa investeasca timp si bani in plus ca sa le inlocuiasca. 

6. Ingrijirea curtii - 83%

Optimized-gradina-titirez.ro

Daca stai la casa, un element de valoare pentru proprietate este curtea. O gradina plina de flori uscate, buruieni si spatii cu iarba uscata nu va face cea mai buna impresie. Ocupa-te din timp de amenajarea gradinii sau apeleaza la serviciile unei firme specializate, pentru ca banii ti-i vei recupera la vanzare

7. Inlocuirea ferestrelor si usilor - 70%

ferestre-titirez.ro

Ferestrele si usile au un impact mare asupra confortului termic si fonic. Inlocuirea acestora va reprezenta o mare bila alba in favoarea proprietatii tale, cumparatorii fiind constienti de importanta lor. 

8. Refacerea acoperisului - 67%

acoperis-titirez.ro

In cazul caselor, acoperisul este un element structural esential. Un acoperis nou va insemna pentru cumparatori o garantie a confortului pentru urmatorii 20-30 de ani si va fi un plus in decizia de achizitie.