VIATA IN....COTROCENI

Cotroceni, un cartier select al capitalei, este cu siguranta o zona exclusivista a Bucurestiului. Reperele zonei (Palatul Prezidential, Gradina Botanica, Academia Militara precum si Facultatea de Medicina) confera acestui mic cartier un farmec aparte. Cladirile, in mare parte case, cu o arhitectura sofisticata in care se impletesc mai multe stiluri, sunt constructii vechi ce dateaza chiar si din anii 1890.

“Cotroceni este un cartier select al Bucurestiului, in care vanzarea de locuinte nu as putea spune ca este liniara ci mai repede una atipica. Clientii care achizitioneaza in Cotroceni sunt oameni care isi doresc exclusiv aceasta zona, arareori intalnesc clienti care doresc sa cumpere si in Cotroceni dar si in alte zone ale Bucurestiului. Cei care cumpara in general in Cotroceni sunt persoane tinere, de 30-40 de ani, care au un anumit statut social, afaceristi, politicieni, vedete dar si intelectuali care gasesc in acest cartier o oaza de verdeata si liniste in central Bucurestiului”, a precizat pentru Titirez.ro Claudiu Hategan, broker-owner Klauss&Partners Imobiliare.

Mihai Popescu, inginer (55 ani) locuieste, impreuna cu sotia si cei doi copii, cu chirie, intr-un apartament de doua camere, situat intr-o vila pe strada Elefterie. “Ceea ce m-a determinat sa aleg acest cartier este frumusetea locurilor, arhitectura deosebita a cladirilor, linistea si curatenia strazilor”. Apartamentul, pentru care plateste o chirie lunara de 500 euro are si o terasa de 30 metri patrati care face locuinta si mai agreabila.

Cu 65% mai ieftin decat in 2008

In opinia lui Claudiu Hategan, avantajele Cotroceniului sunt date in primul rand de verdeata si linistea oferita de acest cartier de case-vile dar si de comunitatea deosebita de oameni care locuiesc deja aici. Zona beneficiaza si de toate mijloacele de transport in comun, inclusiv metrou. “Fata de perioada de varf 2007-2008, preturile de vanzare ale proprietatilor din zona Cotroceni au suferit ajustari negative de pana la 60-65% din pretul istoric, de varf. Piata de real estate din zona Cotroceni a avut in continuare o evolutie descrescatoare din punct de vedere al pretului anului 2010, insa pe finalul anului preturile de prezentare a ofertelor au inceput sa stagneze si sa nu mai sufere ajustari. Aceeasi tendinta se simte si in inceputul de an 2011. Pretul de tranzactionare insa este unul cu marje de negociere destul de consistente fata de pretul de ofertare, uneori diferenta ajungand pana la 10-15%”, a mai declarat Claudiu Hategan.

Contul meu Anunt nou