Vanzarile RA-APPS au esuat si in iunie, desi a redus pretul

RA-APPS nu a reusit nici in iunie sa vanda vreun imobil desi a redus pretul de pornire, conform sistemului avizat de Guvern, cu circa 10% fata de cel initial, vanzand doua dosare de prezentare pentru un singur apartament din totalul celor peste 40 de active ofertate, fara sa primeasca pretul cerut.

RA-APPS a decis, in urma cu o luna, sa scoata din nou la vanzare imobile pentru care nici nu a reusit anterior sa organizeze licitatii, in lipsa de clienti, preferand sa le ofere acum la un pret cu circa 10% mai mic desi expertii au explicat ca singura solutie pentru un castig mai bun este infiintarea unui fond imobiliar la bursa.

Regia prefera astfel sa apeleze la noul sistem aprobat de Guvern in primavara acestui an, prin care imobilele pot fi vandute la un pret mai mic comparativ cu cel de pornire daca licitatia se repeta. Daca licitatiile esueaza, imobilele RA-APPS vor putea fi vandute prin negociere.
Pretul a fost scazut atat la apartamente, cat si la spatii comerciale si vile din statiuni turistice.

Un document oficial prezentat insa de Mediafax in primavara acestui an a indicat ca si aceasta noua tinta a fost ratata la mare distanta si ca vanzarea nu a decurs conform asteptarilor, RA-APPS reusind sa vanda doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vanzare. In aceste conditii, veniturile incasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea ramasa neamortizata.

Regia Protocolului de Stat, la care lucreaza peste 2.170 de angajati cu un castig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, detine aproximativ 650 locuinte de protocol si de serviciu, peste 75 de vile si mai mult de 250 hectare teren, mostenite de la fosta gospodarie de stat a PCR si ocupate de actuali sau fosti demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adauga zeci de spatii comerciale, ferme si unitati turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucuresti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scrovistea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

 

Sursa: wall-street.ro

Contul meu Anunt nou