Fata de perioada de boom imobiliar 2007-2008, numarul de tranzactii imobiliare a scazut diferit in segmentul rezidential, acesta pastrand totusi o dinamica pozitiva comparativ cu celelalte segmente imobiliare. Daca ne referim la valori statistice, in perioada imediat urmatoare, respectiv anul 2009, numarul tranzactiilor s-a diminuat cu aproximativ 40% iar preturile de tranzactionare au scazut cu acelasi procent, potrivit datelor centralizate de agenţia imobiliara Imoprest. „In anul 2010 am constatat o crestere a numarului de tranzactii, insa ca valoare procentuala nu a depasit 5% fata de 2009 dar preturile de tranzactionare nu au inregistrat deosebiri semnificative”, a declarat, pentru Titirez.ro, Mihai Badea, directorul general al Imoprest.
Criza a lovit crunt in agentiile de cartier
La nivelul pietei imobiliare, blocajul a afectat toate agentiile imobiliare insa a avut ca efect retragerea agentiilor de cartier din domeniu, a continuat Mihai Badea. „Pentru 2011 ne asteptam la o stabilizare a preturilor in functie de puterea de cumparare, care va avea drept rezultat o piata imobiliara specifica unei capitale europene ca si volum al tranzactiilor”, a precizat acesta. Segmentul cel mai afectat este cel al terenurilor, segment care a avut cea mai importanta crestere la nivelul perioadei de boom, datorita nevoii de spatiu locativ de la momentul respectiv si modului facil de obtinere a creditelor. Mai mult, incepand cu 2009 s-a manifestat o lipsa a investitiilor in constructii, care a atras dupa sine si scaderea dramatica a tranzactiilor cu terenuri, adauga directorul Imoprest.
Agentul imobiliar trebuie sa devina un consultant activ
Firma Imoprest SRL activeaza pe piata imobiliara romaneasca din anul 2009, insa conducerea ei vine cu o experienta in domeniu de sapte ani. In prezent, In cadrul agentiei isi desfasoara activitatea sapte agenti imobiliari, cu pregatire atestata in domeniu imobiliar si juridic. De asemenea, echipa Imoprest participa la diverse seminarii, cursuri si intruniri care se organizeaza de catre parteneri. Un colectiv bine pregatit profesional este cel care vin in intampinarea nevoilor clientilor, atat ale vanzatorilor cat si ale cumparatorilor. „Agentul imobiliar trebuie sa aiba rolul unui consultant activ, oferind informatii clientilor sai care sa ii ajute in rezolvarea problemelor, nu doar rolul unui intermediar pasiv”, adauga Mihai Badea.
Serviciile Imoprest acopera, in prezent zona de nord a Capitalei (Aviatiei, Baneasa, Herastrau), zona centrala (Dorobanti, 1 Mai, Aviatorilor, Mosilor, Stefan cel Mare, Iancului, Unirii, 13 Septembrie, Victoriei, Dacia, Romana, Universitate, Armeneasca, Pache Protopopescu), dar si unele zone semicentrale si periferice. In prima parte a anului curent, firma a inceput sa-si imbogateasca portofoliul cu oferte din segmentul rezidential de lux, punand accent pe vilele din zonele pe care le acopera.