Mega Mall a batut orice record de trafic in primele zile de la inaugurare, desi constructia nu a fost finalizata la timp si unele magazine si-au asteptat clientii cu lacatul la usa. Vezi topul celor mai de succes centre comerciale moderne din Bucuresti dupa numarul de vizitatori la momentul deschiderii si care au fost factorii care au contribuit la efervescenta din Pantelimon.
Peste 400.000 de bucuresteni au luat cu asalt Mega Mall in primele 4 zile de la inaugurare. "Cei 400.000 de vizitatori ne-au depasit asteptarile pentru weekend-ul de deschidere. Mai mult, o mare parte dintre retailerii de fashion si electrocasnice prezenti in centrul comercial au depasit cu mult estimarile de vanzari", a declarat Tiberiu Smaranda, director executiv NEPI, dezvoltatorul mall-ului.
Acoperind, in total, 230.000 metri patrati, Mega Mall este centrul comercial cu cea mai mare suprafata construita din Romania. Probabil ca acest statut – de cel mai mare mall din Romania, a contribuit mult la popularizarea noul centru comercial din Pantelimon.
In plus, zona are un vad foarte mare – cartierele Iancului, Baicului, Pantelimon, Titan – comparativ cu zona in care este situat mall-ul Promenada, cel mai recent mall din Bucuresti inaugurat inainte de Mega Mall, botezat mall-ul corporatistilor. Oricat de mare ar fi un centru de afaceri, tot nu poate sa bata 4 cartiere.
In plus, fata de Promenada, Mega Mall are si un cinema cu 14 sali si tehnologia 4Dx. La capitolul acesta intervine comparatia cu Bucuresti Mall din Vitan, ai carui clienti pe zona de cinema vor fi “furati” probabil, intr-o masura semnificativa, de noul mall din Pantelimon.
Pe langa cinematograful cu tehnologia 4Dx, Mega Mall a mai adus si alte premiere “cu greutate” pe harta mall-urilor bucurestene: sala de fitness WorldClass, de 2.500 de metri patrati, dotata cu o piscina semi-olimpica, si un sports bar, unde pot fi urmarite transmisiuni sportive live.
Mega Mall a fost inca de la inceperea lucrarilor de constructie un magnet pentru media. DailyBusiness.ro prezenta inca din vara anului trecut fotografii cu cel mai mare santier din Romania, unde peste 10 macarale si 500 de muncitori lucrau zi si noapte pentru a ridica in 15 luni o constructie care in mod obisnuit ar fi durat 2 ani.
Cand cei de la NEPI au anuntat ca amana cu 20 de zile deschiderea Mega Mall, s-a creat parca o asteptare tensionata, nemaivorbind de publicitatea gratuita extrem de valoroasa.
In acest rastimp, cei de la NEPI au instalat in centrul Bucurestiului simboluri ale noului mall. Astfel, pe locul fantinii din Piata Universitatii a aparut o punga uriasa de popcorn (trimitere la cinematograful mall-ului), in Piata Romana bilele de pe trotuar au fost vopsite astfel incat trecatorii sa le poat vedea ca mingi (aluzie la sports bar), iar in Piata Unirii au fost aduse macarons si cupcake-uri de dimensiuni foarte mari, in zona fantanilor arteziene (trimitere la zona de food). Promovarea s-a facut astfel la nivel de oras, nu de cartier, incercandu-se o abordare mai creativa decat clasicele panouri.
Miscarea nu a fost insa pe placul internautilor, care au postat fotografii cu "oribilele" instalatii din Bucuresti. Imediat au venit si replici pe bloguri (De ce punga de popcorn uriasa de la Universitate ar reprezenta o impietate?) Ceea ce a sporit si mai mult awarness-ul.
In ziua deschiderii, cand inca de dimineata au aparut reportaje foto cu “degringolada”, “gropile”, “praful”, “santierul”, “schelele” si “muncitorii printre vizitatori”, s-a creat un sentiment de lehamite care a crescut paradoxal traficurile site-urilor.
“Misto-urile” au curs pe Facebook toata ziua, pana spre seara, cand CEO-ul NEPI a spus relaxat, la conferinta de presa, ca nu e nici prima si nici ultima situatie de acest tip (inaugurarea mall-ului desi nu a fost finalizat – n.r.), ca nu e ceva anormal, ca se intampla la dezvoltarile mari. Apoi au aparut postari de tipul “Nimeni nu-si va mai aminti ca mall-ul a fost deschis neterminat”.
Inclusiv antireclama celor de la AFI Palace Cotroceni a lucrat in sprijinul promovarii Mega Mall - panoul publicitar care contine o imagine cu mall-ul AFI Palace Cotroceni, impreuna cu sigla acestuia, cu mesajul „Ioana si Toma stiu deja ca MEGAfun e doar la AFI” – inspiriat de campania de promovare a Mega Mall, una nereusita, potrivit mai multor voci din piata. Fotografia a fost virala pe Facebook, atragand admiratia pentru gesturi de marketing brutale care “in sfarsit au aparut si la noi” si comentarii pozitive (megalol, advertising at its best, Good Game, Afi!, Trolling "mall level").
In plus, vechiul peisaj, cu resturile platformei Electroaparataj in buricul cartierului, era dezolant si apasator pentru locuitorii din zona, astfel ca mall-ul a fost intampinat cu o oarecare usurare si recunostinta, desi multe voci nostalgice vor spune, in continuare, “ne-au omorat industria, ne ridica mall-uri, ce nevoie avem de mall-uri, am ajuns doar o piata de desfacere”.
Efervescenta Mega Mall vine si pe fondul cresterii consumului in Romania. Cel putin in ceea ce priveste retailul electro-IT, inceputul de an a venit in forta, fiind inregistrata o crestere de doua cifre in primul trimestru.
Iata mai jos, in ordine, cele mai de success mall-uri din Bucuresti la momentul deschiderii, dupa Mega Mall:
- AFI Palace Cotroceni (noiembrie 2009): 380.000 de vizitatori in primele 4 zile
- Sun Plaza (martie 2010): 315.000 de vizitatori in primele 4 zile
- Baneasa Shopping City (aprilie 2008): 120.000 de vizitatori in primele 3 zile
- Promenada (octombrie 2013): 45.000 de vizitatori in ziua deschiderii
Mega Mall este asadar primul mall din Bucuresti care a reusit sa bata traficul AFI Palace Cotroceni in primele zile de la deschidere. Ramane de vazut cati vizitatori va atrage mall-ul ParkLake Plaza, care va fi inaugurat in 2016, fiind situat relativ aproape fata de Mega Mall si care se anunta a fi un mall prietenos cu mediul natural, fiind amplasat chiar in zona parcului IOR din Titan. Designul ParLake va fi unul spectaculos, investitiile in acest proiect fiind mai mari decat in Mega Mall (180 mil. euro comparativ cu 165 mil. euro).
Sursa: dailybusiness.ro