După livrările de noi spații de birouri din primul trimestru al acestui an, arealul de Centru-Vest al Capitalei, reprezentat de zonele Politehnica, Orhideea și Cotroceni, a devenit cea mai mare subpiață de birouri din oraș, depășind astfel, pentru prima dată, zona Floreasca-Barbu Văcărescu, arată datele Cushman & Wakefield Echinox. Reprezentanții companiei de consultanță imobiliară estimează că, având în vedere planurile anunțate de dezvoltatori, această situație se va menține pe termen mediu.
Potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox, stocul de birouri din București a ajuns la 3,35 milioane metri pătrați la finele primului pătrar al anului în curs, după livrarea celei de-a doua faze a proiectului mixt One Cotroceni Park (34.500 de metri pătrați închiriabili), dezvoltat de One United Properties în zona Centru-Vest și, de asemenea, a clădirii Muse (7.500 de metri pătrați închiriabili), din zona Expoziției.
Citește și:
Zona Centru-Vest, unde în ultimii trei ani au fost livrați aproape 300.000 metri pătrați de spații noi, a ajuns la un stoc de 614.000 de metri pătrați, față de 589.600 metri pătrați în Floreasca-Barbu Văcărescu, unde clădirile finalizate din 2019 până în prezent totalizează doar 132.000 metri pătrați. Dimitrie Pompeiu (440.700 de metri pătrați), zona de Centru (412.500 de metri pătrați) și CBD (357.300 de metri pătrați) completează topul celor mai mari piețe 5 subpiețe de birouri din București.
În momentul de față, în București se află în construcție proiecte de birouri cu o suprafață totală de 139.400 de metri pătrați închiriabili, în vreme ce alte clădiri, cu o suprafață totală de aproximativ 300.000 de metri pătrați, se află în diferite etape de planificare, dezvoltatorii fiind în așteptarea rezolvării problemelor urbanistice din oraș.
U-Center II, EXPO II sau ARC sunt unele dintre cele mai importante clădiri a căror livrare este programată până la sfârșitul anului 2024, consultanții Cushman & Wakefield Echinox punctând că, pentru anul 2025, planurile de dezvoltare sunt încă necunoscute, având în vedere problemele legate de obținerea autorizațiilor de construcție din București.
Citește și:
Nicușor Dan și războiul urbanistic: cât ar costa demolarea Cathedral Plaza
Datele companiei relevă, totodată, că cererea pentru închirierea de spații de birouri a fost destul de scăzută în primul trimestru al anului, în condițiile în care în acest interval au fost tranzacționați doar 55.800 de metri pătrați – cel mai scăzut nivel înregistrat din T1 2021 până în prezent, reprezentând o scădere de 31% față de perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, rata de neocupare în București a ajuns la 14,8% în perioada ianuarie-martie 2023, în condițiile în care pe parcursul trimestrului a fost consemnată o absorbție netă de aproape 40.000 de metri pătrați la nivelul Capitalei.
„Primul trimestru din acest an a fost destul de sărac în tranzacții pentru că într-un context economic impredictibil, deciziile de business sunt adoptate mai greu. Cu toate acestea, sentimentul pieței rămâne pozitiv, având în vedere faptul că o serie de tranzacții mari sunt în curs de negociere, iar activitatea de închiriere este de așteptat să crească începând cu al doilea trimestru. Activitatea de dezvoltare rămâne limitată, astfel că cererea din perioada următoare va duce la creșterea ratei de absorbție a spațiilor disponibile, mai ales a celor amplasate în zone ușor accesibile, dar și a celor care sunt certificate conform standardelor legate de sustenabilitate din punct de vedere energetic și de impactul asupra mediului.”
Mădălina Cojocaru, Head of Office Agency Cushman & Wakefield Echinox
Citește și:
Potrivit reprezentanților Cushman & Wakefield Echinox, evoluția cererii din București este în linie cu trendul înregistrat și în celelalte capitale din Europa Centrală și de Est, regiune în care suprafața tranzacționată s-a redus cu circa 22% față de primul trimestru din 2022.
Chiria prime a continuat să crească la începutul anului, astfel că nivelul maxim înregistrat în piață, în zona CBD, a ajuns la 21 euro/mp/lună. Nivelul actual reflectă o creștere anuală de 13,5%, iar consultanții companiei se așteaptă la o majorare și pe celelalte subpiețe din București, mai ales în cazul proprietăților de referință.
Creșterea chiriilor prime din București vine în contextul în care în toată Europa Centrală și de Est a fost înregistrată o tendință de majorare a costurilor de închiriere, acestea ajungând la 28,5 euro/mp/lună în Praga, la 25 euro/mp/lună în Budapesta și, respectiv, la 24,5 euro/mp/lună în Varșovia.
Citește și: