Luna septembrie, recunoscută pentru intensificarea activității din piața imobiliară, se apropie cu pași repezi, iar expozanții „cu vechime” din cadrul Târgului Național Imobiliar - TNI și-au rezervat deja locurile pentru ediția aniversară din 20-22 septembrie. Printre aceștia se numără rețeaua Titirez.ro (de circa 20 de site-uri imobiliare), deservită de CRM-ul ImobManager și agenția de marketing asociată imoPR.
„Suntem bucuroși să ne numărăm, ca de obicei, printre companiile prezente la TNI, cu atât mai mult cu cât este vorba de o ediție aniversară, marcând împlinirea a 20 de ani de existență pe piața locală. De fiecare dată, decizia de a participa la TNI vine firesc pentru noi, dat fiind rolul de intermediar între cerere și ofertă pe care îl jucăm în piața imobiliară. Astfel, paleta noastră de servicii se adresează atât consumatorilor finali dornici să achiziționeze, să închirieze, dar și să vândă o proprietate, cât și agențiilor sau dezvoltatorilor care vor să se promoveze în piață și să ajungă cât mai ușor la publicul lor țintă.”
Costina Petrescu, CEO Titirez.ro & imoPR
Citește și:
Editie aniversară: Targul National Imobiliar (TNI) 20-22 septembrie 2024
Am fost acolo: Titirez și imoPR au participat la Târgul Național Imobiliar - TNI, din 19-21 mai 2023
Grupul al cărui vârf de lance este reprezentat de portalul Titirez.ro cuprinde, în momentul de față, și agenția de marketing asociată imoPR. Aceasta asigură o acoperire completă a nevoilor de promovare pe care le poate avea o companie, incluzând atât creația, respectiv producția publicitară, cât și aparițiile media și comunicarea cu presa.
La acestea se adaugă serviciile oferite de ImobManager, unul dintre primele și cele mai apreciate sisteme de tip CRM de pe piața autohtonă, ce deservește în mod eficient profesioniștii din domeniu. Este vorba în special de agenți și agenții imobiliare, dar și de reprezentanți ai companiilor dezvoltatoare, care astfel își pot gestiona mult mai ușor atât portofoliul de proprietăți, cât și activitatea zilnică.
Citește și:
Permanent deschis către nou și avans tehnologic, Titirez.ro este primul portal imobiliar din România ce a lansat (în toamna anului 2023) plata în criptomonede, în parteneriat cu platforma de profil TOKERO. Utilitatea acestei inovații rezidă în reducerea semnificativă a timpului și birocrației asociate procesului de schimb-transfer, astfel încât cumpărătorii să poată deveni proprietari în cel mai scurt timp posibil, cu toate actele în regulă.
Citește și:
În întâmpinarea nevoii crescute de informare a utilizatorilor finali din domeniul imobiliar vine și revista specializată, cu apariție periodică, realizată de portalul imobiliar Titirez.ro. Ajunsă la ediția a VII-a, Titirez Magazine este o publicație pe suport fizic, distribuită GRATUIT în cadrul târgurilor imobiliare din Capitală, dar și în centre de afaceri și alte puncte de interes pentru jucătorii din industria de real estate, atât dezvoltatori, agenții, bănci și brokeri de credite, cât și clienți finali, cumpărători sau chiriași.