Terenurile agricole ale Romaniei, atractive pentru investitorii straini

Pe teritoriul Romaniei sunt peste 14 milioane de hectare de terenuri agricole care, transformate in bani, valoareaza peste 26 mil. euro. Investitorii straini ar putea gasi mari oportunitati aici, deoarece, spre deosebire de alte state din Uniunea Europeana, preturile terenurilor continua sa fie foarte mic.

Chiar daca din 2008 si pana astazi tarifele cerute pentru un hectar de teren agricol s-au dublat, Romania continua sa fie ieftina. Cel mai scump pamant se vinde in judetul Ilfov, unde un hectar ajunge la 2.700 de euro. In restul tarii terenurile pot fi achizitionate cu sume cuprinse intre 1.800 si 2.350 euro/hectar.

Criza economica nu a afectat semnificativ tranzactiile in acest sector si, desi preturile si-au mentinut cresterea, Romania continua sa fie atractiva pentru investitori, in primul rand datorita preturilor de 7 si chiar 8 ori mai mici fata de restul statelor europene.

Romania  are o capacitate agricola de aproximativ 14,7 milioane de hectare de teren, cu aproape 10 milioane de teren arabil, 3,3 milioane de hectare de pasuni, 220.000 de hectare de podgorii si 206.000 de hectare de livezi. Din pacate, statisticile arata ca aproape jumatate din totalul acestei suprafete nu este utilizata.

Totalul suprafetei de teren disponibile pentru achizitie in Romania este aproximat in prezent la 500.000 de hectare. Sunt insa aproape imposibil de gasit parcele foarte mari de teren agricol la vanzare. Astfel, pentru obtinerea unei suprafete de 1.000 de hectare este necesara achizitia si consolidarea de terenuri de la 500-900 de vanzatori individuali.

Exista diferente mari intre pretul terenurilor din Romania si cel al terenurilor din tarile nordice care au suprafete reduse de teren agricol, cum e cazul Angliei, unde un hectar de teren agricol se tranzactioneaza la 24.000 euro.

Danemarca este un alt exemplu, aici preturile ajungand si la 33.000 euro pe hectar. Preturile scad spre est, pana la 700 euro pe hectar in cazul Ucrainei.

In prezent, cetatenii straini nu pot cumpara teren agricol pe teritoriul tarii noastre, o astfel de achizitie putand fi realizata doar prin intermediul unor societati comerciale infiintate in Romania.

Sursa: finantistii.ro

Contul meu Anunt nou