Americanii şi-au majorat achiziţiile de case noi în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, iar preţurile au atins un nivel record, o nouă dovadă că ritmul de creştere al economiei americane a accelerat în cel de-al doilea trimestru, potrivit Reuters.
Departamentul american al Comerţului a anunţat, marţi, că vânzările de case noi au crescut cu 16,6% luna trecută, până la o rată ajustată sezonier de 619.000 unităţi, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna ianuarie 2008, înainte de debutul crizei financiare. În plus, cifrele pentru luna martie au fost revizuite în sus până la 531.000 de unităţi, în loc de 511.000, cât s-a anunţat anterior, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Economiştii intervievaţi de Reuters estimau că vânzările de case noi, care reprezintă aproximativ 10,2% din piaţa imobiliară americană, vor atinge până la 523.000 de unităţi în luna aprilie.
Vânzările de case noi sunt, însă, volatile, variind în special de la o regiune la alta. De exemplu, în luna aprilie, vânzările de case noi au crescut cu 52,8% în nord-estul SUA, dar au înregistrat o scădere de 5% în Midwest.
Sursa: capital.ro