Strainii pun tot mai multi bani in proprietati romanesti pentru ca sunt mai ieftine

Randamentele mai atractive decât în Polonia, Cehia sau Ungaria au motivat investitorii imobiliari străini să-şi crească expunerea pe România. Ei au încheiat în primele trei luni ale anului tranzacţii cu 30% mai valoroase decât în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor JLL.

Valoarea tranzacţiilor imobiliare din România în primul trimestru a totalizat 180 de milioane de euro, peste jumătate, 96 milioane de euro, reprezentând vânzări de proiecte de birouri din București. De asemenea, proiectele industriale și logistice au rămas și în acest an în atenția investitorilor atrăgând peste o treime din tranzacțiile cu active imobiliare din primul trimestru, în sumă de 57 milioane de euro. Restul tranzacțiilor a avut ca obiect spațiile de retail, cu un total de

28 de milioane de euro. Valoarea cumulată a acestor contracte este cu 30% peste cea raportată în primul trimestru din 2015, potrivit companiei de consultanţă imobiliară JLL România. Pe tot parcursul anului trecut s-au tranzacţionat proprietăţi imobiliare comerciale în valoare totală de 675 mil. euro.

Începutul acestui an a marcat intrarea pe piaţa locală a unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, Blackstone, prin platforma europeană Logicor. Compania a cumpărat toate spaţiile logistice deţinute de austriecii de la Immofinanz în regiune, inclusiv în România, şi a reprezentat cea mai mare tranzacţie încheiată în acest prim trimestru.

„Ne concentram pe atragerea de noi investitori din multiple geografii pentru că avem convingerea că România reprezintă o oportunitate neexplotatată în contextul actual din Europa Centrală și de Est. Ne bucurăm să vedem că alături GLL, alți investitori cu istoric și expunere în România, precum GTC, au reluat achizițiile. Este încă o dovadă că România reprezintă în acest moment o oportunitatea de investiții”, a declarat Silviana Badea, head of Capital Markets în cadrul JLL România.

După ce anul trecut, GLL a cumpărat clădirile de birouri Floreasca Park şi Victoria Center, anul acesta, un alt veteran al pieţei locale, GTC, a cumpărat clădirile de birouri Premium Point şi premium Plaza din Piaţa Victoriei. Alte achiziții importante au fost preluarea a integrală de la fondul Bluehouse a turnurilor de birouri City Gate de către GTC și achiziția de către Alpha Bank a clădirii de birouri Cubic Center, deținută de Adval Asset Management, gestionara proprietăţilor ce aparţin moştenitorilor lui Dinu Patriciu.

Atractivitatea pieţei locale este dată de comprimarea randamentelor investiţionale. În primul semestru indicatorul s-a redus cu 25 de puncte de bază şi se situează la 7,5% pe piața de birouri și la 9% pentru proiectele industriale. Consultanţii JLL nu întrevăd o scădere semnficativă a randamentelor pentru perioada următoare.

Sursa: capital.ro

Contul meu Anunt nou