Sfaturi pentru amenajarea unei biblioteci

Daca esti un pasionat de literatura, atunci organizarea cartilor achizitionate de-a lungul timpului  poate ajunge sa iti dea mari batai de cap, dar sa iti aduca si mari satisfactii, daca respecti cateva trucuri.

Cartile pot fi cu usurinta integrate in decorul unei camere, insa organizarea bibliotecii este esentiala pentru felul in care arata camera in care aceasta se afla.

Amenajarea bibliotecii

E important sa alegi o biblioteca in functie de volumul de carti. Daca ai putine, un turn cu cateva rafturi va fi suficient. Daca ai multe, va trebui sa tii cont de mai multe aspecte.

Pentru inceput, gandeste-te unde vei amplasa biblioteca. Ii poti dedica fie un perete intreg, fie toti peretii camerei. Daca te stii un cumparator de carti infocat, incearca sa tii cont si de spatiul necesar pentru depozitarea cartilor pe care le vei achizitiona in viitor.

Va fi dificil sa gasesti o biblioteca gata asamblata care sa intruneasca toate nevoile tale, de dimensiuni si spatiu, asa ca vei merge la sigur cu una realizata pe comanda.

Astfel, poti transforma orice colt al camerei in spatiu util. Pot fi create rafturi deasupra comodei, a fotoliului sau televizorului, suficient de adanci si in culoarea potrivita cu restul mobilierului.

Un mic truc pentru a pune in valoare cartile este acela de a colora fundalul, preferabil o nunata mai inchisa decat cea a rafturilor, pentru un efect de impact.

Amenajarea cartilor

Cartile pot fi ordonate in mai multe moduri. Daca ai un numar foarte mare de carti, cel mai usor le vei gasi ordonandu-le alfabetic, dupa editura sau pe categorii (stiinta, calatorii, fictiune, enciclopedii etc). Daca te intereseaza mai mult aspectul, le poti ordona pe culori: incepe de la volumele cu cotor alb si continua sa le asezi in ordinea cromatica pana ajungi la negru.

Pune cartile cele mai mari si mai grele pe rafturile de jos, iar pentru cele de sus pastreaza cartile mai mici si mai usoare. De asemenea, incearca sa nu aglomerezi prea multe unele rafturi sau sa le lasi prea libere pe altele - incearca sa pui acelasi numar de carti pe fiecare. Astfel, vei stabiliza mobilierul, si vei crea un aspect echilibrat al bibliotecii.

De asemenea, incearca sa nu inghesui cartile. Poti lasa spatiu liber intre ele sau le poti alterna cu diverse obiecte de decor.

Contul meu Anunt nou